Emilian Valentin Frâncu
Emilian Valentin Frâncu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică intitulată "Jurnaliştii sunt în pericol";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Invit la microfon pe domnul deputat Emilian Frâncu - Grupul parlamentar al P.N.L.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea de presă se intitulează "Jurnaliştii sunt în pericol".

În ultima vreme, am asistat la numeroase acte de împiedicare a jurnaliştilor să-şi facă meseria. Ba, mai mult, uneori ei au fost jigniţi, umiliţi sau supuşi unor acte de violenţă fizică.

Voi da doar trei exemple, însă ele sunt mult mai numeroase şi trec, de multe ori, neobservate, datorită nepăsării societăţii civile.

În timpul Referendumului, un cameraman de la Televiziunea "Vâlcea-UNU", din Râmnicu Vâlcea, a fost bruscat şi scos afară din Secţia de votare nr.266 din localitatea Lăcusteni, de către preşedintele secţiei, Popescu Sergiu.

Acesta, încălcând Legea electorală, i-a trântit uşa în nas cameramanului şi i-a adresat cuvinte jugnitoare atât lui, cât şi celui care îl însoţea. Jurnalistul, deşi acreditat la B.E.J., tocmai pentru a filma procesul de votare, a fost umilit şi bruscat, fără ca nimeni din cei care ar trebui să asigure ordinea în spaţiul acela să-l protejeze sau să intervină.

Acum o lună, un cameraman de la o televiziune centrală a fost, de asemenea, agresat de suporterii unei echipe de fotbal, atunci când încerca să surprindă actele huliganice ale unei "galerii" ieşită de sub control. Camera video i-a fost stricată şi el a scăpat cu fuga, primind doar câteva bumbăceli.

În fine, cel mai recent exemplu este întâmplarea cu tânăra reporteriţă de la Televiziunea "Antena 3", care a fost tâlhărită de însuşi Preşedintele Băsescu, care i-a luat aparatul de filmat şi apoi i-a adresat cuvinte jignitoare. Nimeni nu a reacţionat în apărarea ei. Ba, mai mult, apropiaţii Preşedintelui au încercat să o acuze ulterior pe ea şi conducerea "Jurnalului Naţional", care a publicat întâmplarea, că - vezi Doamne! - i s-ar fi încălcat Preşedintelui dreptul la intimitate, deşi acesta se afla la un supermarket şi chemase, "pe surse", presa, tocmai pentru a fi filmat în calitate de bun familist.

Sunt doar trei exemple, prin care încerc să demonstrez că, în ultimul timp, mulţi îl consideră pe jurnalist o ţintă a nemulţumirilor lor existenţiale şi îl împiedică să-şi facă meseria. Ce e mai grav e faptul că însuşi Preşedintele ţării, Traian Băsescu, transmite acest mesaj sublimal, numindu-i pe ziarişti "găozari", "ţigani împuţiţi" etc. Acest lucru, coroborat cu inerţia inexplicabilă a societăţii civile şi a colegilor de presă, îi face pe ziarişti ţinta frustrărilor şi nemulţumirilor acumulate de o parte a populaţiei, care îşi revarsă asupra lor supărarea.

Dacă însuşi Preşedintele ţării dispreţuieşte Presa, este evident că omul simplu o transformă într-o ţintă a defulărilor sale existenţiale.

De aceea, cred că este cazul să apară o lege specială de protecţie a jurnalistului, o lege care să oblige autorităţile să-l apere şi să-i faciliteze exercitarea meseriei.

Este drept că şi unii jurnalişti sunt poate prea insistenţi sau, alergând după senzaţional, încalcă intimitatea persoanelor publice. Dar există legi de protecţie şi, de foarte multe ori, ei sunt blamaţi de comunitate. Este însă inadmisibil ca, în exercitarea meseriei, să li se distrugă aparatele foto sau de filmat şi să li se calce în picioare reportofoanele. De aceea, legea ar trebui să prevadă o agravantă, în cazul acestor acte de vandalism şi procesele lor să se judece în regim de urgenţă.

Altfel, Presa va fi în pericol!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.