Parliamentary debates

Domnul Daniel Florea:

"Pentru o viaţă mai bună!"

Cine se mai gândeşte la ce s-a întâmplat acum 29 de ani într-un orăşel din Ucraina? Şi poate pe bună dreptate. Chiar dacă pe 26 aprilie 1986 avea loc primul şi, până în prezent, cel mai grav accident nuclear din istorie, peste timp s-a aşternut praful uitării. Poate că evoluţia este una normală după atâta timp, dar ea ascunde pericolul uitării şi un fals sentiment de siguranţă. Din nefericire, această dramă ale cărei urmări negative le-am resimţit noi, le vor resimţi încă multe generaţii de locuitori din Europa.

O bună parte din Europa a fost expusă contaminării. Aproape un milion de oameni au murit, în primele două decenii de la accident, de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiaţiile de la Cernobîl. Şi acest bilanţ va creşte. Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanţele rămân active zeci de mii de ani. Catastrofa a dus la mutaţii genetice la plante şi animale şi a scăzut imunitatea la boli a populaţiei tinere în numeroase zone, inclusiv în România. Oficial, numai în Ucraina se consideră că 2,3 milioane de persoane au avut de suferit de pe urma catastrofei. Între 1986 şi 2006, 4.400 de ucraineni - copii sau adolescenţi în momentul catastrofei - au fost operaţi pentru cancer de tiroidă, consecinţa cea mai evidentă a iradierii.

În România există o centrală nucleară la Cernavodă, iar în anii trecuţi Guvernul a intenţionat să construiască încă două reactoare nucleare şi o nouă centrală nucleară. Acestea ar crea zeci de tone de deşeuri radioactive extrem de letale care ar putea rezulta într-un accident de dimensiunea celui de la Cernobîl. Organizaţiile nonguvernamentale militează pentru promovarea energiei regenerabile ca alternativă la energia nucleară, deoarece România are un potenţial foarte mare în acest domeniu şi acest tip de energie nu prezintă riscuri faţă de mediul înconjurător sau faţă de sănătatea oamenilor şi necesită investiţii semnificativ mai mici decât energia nucleară. Riscurile ce însoţesc energia nucleară sunt reale, inerente şi de durată.

Aşa cum menţionam şi într-una din declaraţiile mele trecute referitoare la independenţa energetică, este necesar să fim conştienţi de faptul că anumite resurse naturale sunt limitate şi neregenerabile. Dezvoltarea unei industrii alternative pentru producerea de energie este importantă şi se poate baza pe resurse inepuizabile, cum ar fi apa sau soarele. Iar educarea populaţiei, precum şi implementarea de programe ne poate duce în direcţia dorită.

Sunt de părere că dezvoltarea producţiei de hidroenergie şi de energie eoliană trebuie să devină obiective strategice ale României, obiective pe care să le materializăm cât mai curând în legi ce vor genera politici publice adecvate.

Pe de altă parte, în Ucraina de azi nimeni nu se mai gândeşte la ce s-a întâmplat acum aproape trei decenii, într-o ţară frământată de conflicte, cu un guvern nu tocmai stabil, confruntată cu un atac la suveranitatea sa şi cu o clasă politică profund coruptă care se pregăteşte să prelungească durata de viaţă la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune în prezent. Poate ar trebui să ne gândim dacă Ucraina e sigură din punct de vedere nuclear.

E posibil ca această ţară să aibă nevoie de sprijin din partea statelor vecine şi/sau din partea instituţiilor europene pentru ca normele acestui proces să fie respectate, pentru că în joc nu este numai securitatea sa, ci a întregului continent.