Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 25, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.19/2014
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 25, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 25, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.150 | Erland Cocei - detalii legate de propunerile legislative liberale pentru sprijinirea tinerilor; | ![]() |
||
|
Sprijinirea familiei şi a tinerilor reprezintă un obiectiv important asumat de PNL, atât în actul de guvernare, cât şi în activitatea parlamentară. În acest sens, colegi de-ai mei, senatori liberali, au semnat şi au susţinut adoptarea, săptămâna trecută în Senat, a două propuneri legislative, pe care le voi detalia în cele ce urmează. Prima dintre ele se referă la legea voluntariatului, potrivit căreia activitatea de voluntariat va fi considerată experienţă profesională dacă este realizată în domeniul studiilor absolvite. Este o lege necesară, având în vedere faptul că România avea în 2010 aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20% din populaţia ţării, figurând cu una dintre cele mai scăzute medii de implicare în comunitate din Europa, potrivit datelor furnizate de ultimul Eurobarometru. Potrivit proiectului susţinut de PNL, voluntarii vor primi un certificat de recunoaştere a competenţelor dobândite din partea organizaţiei în care activează, care le va facilita obţinerea unui loc de muncă în viitor. Cel de-al doilea act normativ la care fac referire şi care a fost susţinut de senatorii PNL, are în vedere reglementarea cadrului legal privind exercitarea profesiei de bonă, în condiţiile în care situaţia din România reclamă o astfel de lege. Proiectul stabileşte situaţiile în care o persoană poate/nu poate fi angajată ca bonă, precum şi faptul că familia este obligată să încheie un contract de muncă pentru aceasta. Exercitarea atribuţiilor bonei se face în baza unui plan de activităţi, stabilit de comun acord cu părinţii, în funcţie de nevoile copilului şi ale familiei acestuia. Am convingerea cele două acte normative vor aduce îmbunătăţiri semnificative în sprijinul familiilor cu copii şi al tinerilor absolvenţi, motiv pentru care le voi susţine în dezbaterile din comisiile Camerei Deputaţilor şi din plenul acestei instituţii. |



