Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.130/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.152 | Daniel-Cătălin Zamfir - comentariu pe marginea "tabloului social extrem de agitat" din România; | ![]() |
||
|
România ultimelor zile ne oferă un tablou social extrem de agitat. Pe fondul a două teme aflate în dezbatere publică şi parlamentară, şi mă refer aici la problema exploatării de la Roşia Montană şi cea legată de începerea explorării gazelor de şist din judeţul Vaslui, strada clocoteşte, ajungându-se la ciocniri fără precedent între oamenii legii şi populaţie. Pe acest fond social, s-a petrecut un alt eveniment extrem de grav, şi anume agresarea unui demnitar al statului român, în persoana domnului ministru al culturii, Daniel Barbu, ca urmare a pronunţării de-o anumită manieră în legătură cu proiectul minier de la Roşia Montană. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că această recrudescenţă a străzii riscă să denatureze întreaga dezbatere pe aceste două subiecte. Nu mă pot pronunţa în legătură cu diversele scenarii vehiculate, referitoare la o posibilă manipulare orchestrată din exterior de către grupuri interesate cu blocarea acestor proiecte, deoarece nu deţin astfel de informaţii şi nu vreau să mă lansez în simple speculaţii care să îngroaşe rândul celor care practică un astfel de discurs public. Este important să existe dezbateri publice pe aceste teme, astfel încât semnalul către Occident şi alte spaţii geografice interesate de România din punct de vedere investiţional să fie pozitiv şi să nu lăsăm impresia ca suntem o societate închisă care alungă potenţialii investitori a priori, fără o dezbatere în care specialiştii să-şi expună argumentele. Există riscul ca aceste evenimente stradale să deturneze atenţia de la ceea ce până la urmă este esenţial - să ne cunoaştem potenţialul la nivel de resurse, pentru ca apoi să putem lua decizii corecte şi transparente în beneficiul cetăţenilor şi al aceste ţări. Ar fi o greşeală să ne ratăm această şansă la dezvoltare din cauza unor presiuni al căror înţeles nu ni-l desluşeşte nimeni. Vom lăsa impresia că nu suntem stăpâni pe destinul nostru ca ţară, că suntem la mâna altora şi că deciziile se iau în altă parte. Pentru a nu lăsa ca această impresie să se cimenteze în conştiinţa publică, iar clasa politică să fie acuzată că este inertă şi că reacţionează tardiv, consider că problema trebuie tratată serios chiar prin implicarea CSAT-ului. Ceea ce vedem în stradă nu cred că le este străin celor din servicii, aşa cum nu cred că preşedintele acestei ţări, care am înţeles că deţine un raport legat de evenimentele de la Pungeşti, judeţul Vaslui, nu îl ţine doar pentru o simplă lectură. Nu vreau să dau un ton dramatic acestei declaraţii politice şi să spun că siguranţa statului este în pericol, pentru că dacă ar fi aşa, sunt convins ca până acum CSAT-ul ar fi fost convocat, fie din iniţiativa preşedintelui, fie a cel puţin o treime din numărul membrilor săi. Dacă CSAT-ul nu va fi convocat pe această problematică, poate ar fi oportună o informare din partea şefilor serviciilor secrete, SRI şi SIE, în faţa comisiilor de specialitate din Parlament. Când inclusiv premierul foloseşte termeni precum anarhism, extremism în legătură cu aceste manifestări stradale, cred că un asemenea demers se justifică. Există bineînţeles şi posibilitatea ca aceşti oameni să fie foarte îngrijoraţi de soarta lor, tocmai de aceea dialogul cu ei este necesar pentru a preveni pe viitor astfel de manifestări, când pe agenda publică vor apărea alte teme care vor polariza societatea. |



