Neviser Zaharcu
Neviser Zaharcu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.70/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.153 Neviser Zaharcu - declaraţie politică: - "Proiectele europene din Delta Dunării trebuie cunoscute şi de localnici";

Doamna Neviser Zaharcu:

"Proiectele europene din Delta Dunării trebuie cunoscute şi de localnici"

După cum toată lumea este de acord, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării are nevoie imperioasă de accesarea fondurilor europene pentru o serie de sectoare importante, care vor permite perpetuarea şi păstrarea imensei bogăţii a naturii de aici, dar şi evoluţia pozitivă a locuitorilor săi, din punct de vedere material.

În acest context, există deja un proiect în curs de implementare, respectiv Instrumentul financiar european Investiţii Teritoriale Integrate (ITI), care ar duce la creşterea gradului de dezvoltare, atât a zonei Deltei, cât şi a economiei naţionale în general. Instrumentele financiare de genul celor implementate în judeţul Tulcea sunt o noutate absolută pentru regulamentele europene.

Pentru corecta informare a populaţiei din Delta Dunării, m-am adresat noului ministru al fondurilor europene, cu următoarele întrebări: ce presupune derularea ITI în Delta Dunării, ce finanţare are asigurată şi câte comunităţi vor beneficia de aceste fonduri de dezvoltare? ce beneficii vor avea locuitorii Deltei Dunării la finalizarea acestui proiect, respectiv din punctul de vedere al infrastructurii şi serviciilor sociale? cum intenţionează să angrenaţi populaţia Deltei în proiectele europene care vizează creşterea competitivităţii şi coeziunii sociale? ce îşi propune ITI pentru domeniile asistenţă şi protecţie socială, sănătate şi educaţie?

Sunt de părere că, în ciuda eforturilor făcute în ultima perioadă, populaţia României în general şi oamenii din Delta Dunării în special, mai ales cei din zonele izolate, nu au informaţii suficiente pentru a şti modalitatea potrivit căreia pot intra în posesia fondurilor europene acordate pentru toate domeniile de referinţă. Tocmai în această idee consider că Ministerul Fondurilor Europene trebuie să deruleze ample campanii de informare, adresate tuturor locuitorilor din Deltă, pentru ca oamenii să ştie cu adevărat ce au de făcut şi astfel să nu mai fie nevoiţi să aştepte totul din partea autorităţilor.