Mihăiţă Găină
Mihăiţă Găină

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.11/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.154 Mihăiţă Găină - declaraţie politică: "Cetăţenii îşi doresc în această legislatură o USL funcţională la toate palierele organizării politice";

Domnul Mihăiţă Găină:

"Cetăţenii îşi doresc, în această legislatură, o USL funcţională la toate palierele organizării politice"

Cele mai multe analize şi luări de poziţie cu privire la ce va fi 2014 au avut în vedere cu precădere datele economice. Anul 2014 are însă şi dinspre politică semne bune. Acestea vin de acolo de unde opinia publică se aştepta cel mai puţin - de la liderii şi partidele politice. Spre sfârşitul lui 2013 toate conflictele păreau deschise şi toate alianţele puse sub semnul întrebării, iar neîncrederea se instalase precum o ceaţă politică foarte densă.

După trecerea dintre ani, cel mai bun semnal dat la începutul acestui 2014 a fost reluarea bunei colaborării dintre partidele USL aflate la guvernare. Cum era de aşteptat, tonul l-au dat liderii acestor partide, domnii Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea.

Această mutare politică a produs dezamăgire în rândul celor care mizau pe ruperea USL. Totodată, mişcarea a adus o stare de echilibru în societate, de concentrare politică pe adevăratele probleme ale ţării şi de încredere că programul de guvernare se va realiza aşa cum a fost el convenit cu majoritatea electoratului la sfârşitul anului 2012. Chiar şi cele două campanii electorale, pentru Parlamentul European şi pentru viitorul preşedinte al României, vor avea o desfăşurare mai bine calibrată pe ceea ce trebuie realizat în plan politic, social, economic, intern şi extern.

Principalii lideri politici ai actualei majorităţi au dovedit atât înţelepciune, cât şi pragmatism politic. În acest sens, avea dreptate domnul Ponta când spunea că politicienii nu trebuie să se iubească, dar sunt nevoiţi şi obligaţi, prin prisma votului acordat de alegători, să colaboreze pentru realizarea binelui public. Faptul că majoritatea politică a devenit funcţională atât la nivel central, cât şi la toate nivelurile, judeţene şi locale, este un lucru care trebuia să se întâmple şi care, după părerea mea, va avea consecinţe pozitive atât în viaţa cetăţenilor, cât şi pentru realizarea obiectivelor politice pe care partidele uniunii majoritare şi le-au fixat pentru acest an.

În acest cadru, ţin să mulţumesc şi să felicit atât pe liderii noştri de la centru cât şi pe cei din judeţele Ilfov, Alba, Botoşani şi din localităţile aflate în conflict, pentru că au reuşit să treacă peste orgoliile personale, să îngroape securea războiului de uzură şi să treacă la o colaborare pentru aplicarea programului comun de guvernare.

Apreciem voinţa politică foarte clară a liderilor noştri de a pune colaborarea şi eficienţa guvernării şi administrării ţării pe primul plan şi credem că e soluţie bună şi un semnal foarte bun pentru toţi cei care suntem angrenaţi politic să ne îndeplinim mandatul la un nivel cât mai ridicat.

Probabil că tensiuni se vor ivi şi în viitor, dar are importanţă faptul că există un mecanism politic rodat de comunicare şi soluţionare a acestui tip de situaţii.