Daniel Tudorache
Daniel Tudorache

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.36/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.154 Daniel Tudorache - declaraţie politică despre "Importanţa alegerilor europarlamentare";

Domnul Daniel Tudorache:

"Importanţa alegerilor europarlamentare"

În acest an se încheie mandatul de cinci ani al actualilor europarlamentari, iar cetăţenii din cele 28 de state ale Uniunii Europene sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European, pentru noua legislatură. Anul 2014 va aduce un nou Parlament al Uniunii Europene şi o nouă garnitură a Comisiei Europene şi 500 de milioane de europeni vor putea să definească direcţia politică a Uniunii.

Dincolo de personajele în sine şi problemele economice, alegerile europene sunt contextualizate şi de ascensiunea discursului xenofob şi eurosceptic din statele cu vechime în Uniunea Europeană. Aceste alegeri au o miză foarte importantă, de aceea selecţia internă a candidaţilor trebuie să se facă pe bază de competenţă şi criterii clare, astfel încât cei pasionaţi cu adevărat de politica europeană să aibă ocazia să contribuie la schimbări majore aduse în favoarea populaţiei europene.

Trebuie să recunoaştem o realitate deranjantă, care ar putea îngreuna alegerile programate pentru luna mai a acestui an, indiferenţa publicului. Şi în România, poate mai mult decât în alte ţări europene, ideile europene prezintă un interes foarte scăzut. Acesta este motivul pentru care nici presa şi nici opinia publică nu s-au interesat îndeaproape de activitatea europarlamentarilor.

Activitatea europarlamentarilor care urmează să ne reprezinte trebuie evaluată serios, trebuie să marcheze un nou început. Nu trebuie să acceptăm şi să promovăm la nivel internaţional cazurile de nepotism şi jocurile politice nesincere, pentru ca opinia publică să nu aibă ocazia să se îndoiască de calitatea politicienilor trimişi la Bruxelles.

Alegerile pentru reprezentanţii la nivel de Europa sunt foarte importante şi trebuie tratate ca atare. Trebuie să ne detaşăm de ideea că aceste poziţii reprezintă interese personale şi împreună să promovăm valorile reale care să facă cunoscute doleanţele, revoltele, plusurile ţării noastre.

Trebuie să explicăm românilor ce înseamnă acest procedeu de selecţie şi votare, trebuie să fie în permanenţă la curent cu tot ceea ce ţine de viaţa politică a ţării din care fac parte, astfel ca sloganul campaniei de informare lansat de Parlamentul European, Acţionează. Reacţionează. Decide, să se transforme într-o realitate comună pentru fiecare cetăţean.

"Oamenii, alegătorii europeni, au posibilitatea de a determina majorităţile politice din Parlament, stabilind tendinţele pentru elaborarea legislaţiei, pentru punerea sub semnul întrebării a politicilor greşite şi pentru influenţarea dezbaterii, în viitorii cinci ani după alegeri." - Anni Podimata, vicepreşedinte al Parlamentului European