Parliamentary debates

Domnul Daniel Florea:

"Conştiinţă faţă de înaintaşi"

Printre numeroasele valori pe care România le-a oferit umanităţii de-a lungul veacurilor se numără şi celebrul sculptor român, al cărui imens talent, manifestat în special prin marea sa capacitate de abstractizare a subiectelor reprezentate, a adus o contribuţie esenţială la dezvoltarea sculpturii moderne. Cu 139 de ani în urmă, la 19 februarie, se năştea marele Constantin Brâncuşi.

Chiar dacă cea mai mare parte a impresionantei sale cariere artistice s-a desfăşurat la Paris, asemenea celei a dramaturgului Eugen Ionescu, spre exemplu, genialul sculptor, plecat din Hobiţa Gorjului, nu şi-a uitat şi nu şi-a renegat niciodată rădăcinile sale adânc înfipte în pământul ţării sale. O elocventă dovadă în acest sens o constituie decizia sa de a lăsa moştenire statutului român atelierul său din Paris.

Din nefericire, autorităţile comuniste care guvernau România anului 1957, au respins cu brutalitate şi, deopotrivă, cu inconştienţă nobilul dar pe care sculptorul îl făcea ţării. Cauza refuzului categoric de a lua în proprietate atelierul unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai sculpturii moderne a fost că, în ochii politrucilor vremii, Brâncuşi era întruchiparea artei decadente, neangajante, care nu servea niciunuia dintre obiectivele majore ale epocii: colectivizarea agriculturii, industrializarea socialistă a ţării prin confiscarea capacităţilor de producţie de la proprietarii de drept ai acestora şi, mai ales, crearea unei culturi de tip nou, revoluţionar, prin importarea proletcultismului sovietic. Astfel, atelierul Brâncuşi a intrat în patrimoniul cultural francez bucurându-se anual de atenţia a mii de vizitatori de pe întreg mapamondul.

Cazul Constantin Brâncuşi nu este singular. Şi un alt artist celebru, violonistul Niccolo Paganini s-a bucurat de o asemenea înaltă apreciere din partea statului italian, încât rămăşiţele i-au putut fi înhumate în pământul propriei sale ţări abia în anul 1853, la 13 ani după trecerea sa în nefiinţă.

Motivul autorităţilor italiene de a-i refuza acestuia dreptul de a-şi găsi repausul veşnic în pământul ţării sale era acela că arta sa interpretativă era prea desăvârşită şi, deci, Paganini era suspectat de a fi încheiat un pact cu diavolul.

Nu este de mirare faptul că, în aceste condiţii, trupul marelui sculptor român se odihneşte la Paris, în Cimitirul Montparnasse.

Astfel, alături de ceilalţi colegi ai mei, am fost coiniţiator al Propunerii legislative pentru înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă "Constantin Brâncuşi" în vederea cunoaşterii operei şi vieţii marelui artist în România, a promovării locurilor natale ale sculptorului şi a ţării "care a zămislit această valoare universală".

Atât ca deputat, dar, în primul rând, ca cetăţean român, îmi exprim bucuria imensă şi susţinerea faţă de demersurile pe care le-a iniţiat premierul Victor Ponta, demersuri energice şi fără precedent în scopul de a obţine dreptul de a aduce, în sfârşit, rămăşiţele pământeşti ale celebrului sculptor în România, chiar dacă acest proces ar putea fi unul îndelungat. Acest gest reprezintă un prim pas spre deprinderea respectului faţă de ţară, faţă de valorile pe care acesta ni le-a oferit cu dărnicie de-a lungul timpurilor. Astfel, din acest punct de vedere, demersurile actualului Guvern de a face orice efort necesar pentru a-1 reda deplin pe Constantin Brâncuşi ţării şi poporului său, pot reprezenta piatra unghiulară de care avem nevoie de atâta amar de vreme pentru a înţelege în sfârşit cât de norocoşi am fost să putem oferi omenirii şi patrimoniului universal asemenea nestemate şi cât de păgubitor este să-i tratăm cu indiferenţă tocmai pe cei mai valoroşi ambasadori de care poate beneficia un popor.