Parliamentary debates

Domnul Ionel Arsene:

"Mai există opoziţie în România?"

Dacă ne întrebăm ce rol joacă opoziţia în statul democratic, răspunsul cel mai bun este că ea are sarcina de a controla guvernanţii. Asta înseamnă că opoziţia veghează ca cei ce conduc statul să reprezinte interesele celor conduşi, de la care au primit puterea pentru o anumită perioadă. Opoziţia formulează aşadar o alternativă la programul actual de guvernare, în speranţa că aceasta va plăcea mai mult majorităţii electoratului şi că la următoarele alegeri acesta va vota împotriva puterii actuale şi în favoarea ei, opoziţiei de astăzi.

Faptul că într-un stat democratic partidul de guvernământ este cel care ia toate deciziile din politica internă şi externă justifică existenţa opoziţiei parlamentare care ocupă în Parlament o poziţie opusă celei adoptate de majoritatea guvernamentală. Guvernul şi opoziţia împreună constituie în mod normal totalitatea puterii politice dintr-o naţiune. S-a spus, pe bună dreptate, că opoziţia este, după guvern, cea de-a doua forţă politică. Prezenţa opoziţiei împiedică partidul de guvernământ să se identifice cu statul, să devină partid de stat şi să-şi ridice propria interpretare a binelui comunitar la rangul de adevăr absolut şi singur valabil.

Unul dintre semnele unei democraţii funcţionale este alternanţa la putere. Ea este cea mai importantă instituţie a unei democraţii mature, în timp ce refuzul de a permite o astfel de alternanţă prin intermediul presiunilor interne sau externe constituie cel mai grav derapaj imaginabil de la democraţie şi de la statul de drept. Într-o democraţie funcţională, stânga şi dreapta se completează şi se controlează reciproc. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

România face însă şi de data asta excepţie de la ordinea normală a lucrurilor. Ce se întâmplă cu opoziţia? Nu realizează că se scufundă încet, dar sigur? Că ia apă serios şi că, în momentele astea, dacă nu acţionează rapid, nimic nu o mai poate salva? Nu sunt foarte afectat de ce se întâmplă cu aşa-zisele partide de dreapta, dar au nevoie urgentă de un colac de salvare, altfel, adio opoziţie în România! Nu înţeleg de unde atâta serenitate. Nu le convine nimic din ce face stânga, puterea, dar mă întreb: unde sunt soluţiile dreptei, unde sunt criticile constructive, unde sunt alternativele?

Astăzi, formaţiunile de dreapta sunt în derivă. Aşteaptă ca USL să se destrame, să dispară ca prin farmec sau ca DNA să-i bage pe toţi la puşcărie. Ei bine, dragi opozanţi, constat că acum sunteţi în incapacitatea de a vedea fiecare dincolo de farfuria voastră.

Fragilitatea partidelor din opoziţie nu se datorează doar dezechilibrului din Parlament. Opoziţia nu are lideri. Migraţia este un semn de slăbiciune nu a celor care pleacă, ci mai degrabă a celor care nu au cu ce să-i mai ţină în partidele pe care le conduc. Ce viitor poţi avea alături de Dan Diaconescu? Ce poate oferi Vasile Blaga? Dar Mihai-Răzvan Ungureanu, dar Mihai Neamţu?

USL nu are de ce să-şi facă probleme. Erodarea la guvernare nu este chiar atât de profundă pe cât şi-ar fi dorit adversarii. Victor Ponta se ţine tare. Promite că va reforma sistemul de administraţie şi o va face. Aşa cum se vede, probleme sunt doar în rândul partiduleţelor de opoziţie.

Actuala opoziţie se complace în ineficientă şi lupte interne. O spune clar, cu subiect şi predicat, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, din care îmi permit să citez: "Mi-e teamă că dacă puterea se poate scuza oricând pentru orice abuz şi orice nepricepere, opoziţia nu poate face acelaşi lucru - aşadar, opoziţia nu este un job pentru leneşi, amatori sau visători. Şi aş mai remarca ceva - dacă din perspectiva structurală poţi critica puterea de azi din România, pentru că o distingi, din aceeaşi perspectivă opoziţia practic nu există, pur şi simplu nu ştii cui să te adresezi. Ori se află într-o zonă nepermis de aproape de îngăduinţa puterii, ori se află într-o stare de agregare organizatorică ce nu-i permite un mesaj credibil. O opoziţie care acţionează numai după vocaţie, atunci când acţionează, o opoziţie aproape inexistentă în contraponderea unei puteri aproape absolute, nu poate decât să deruteze şi să deznădăjduiască, fără a avea posibilitatea de a se scuza".