Liviu Laza-Matiuţa
Liviu Laza-Matiuţa

Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.157 Liviu Laza-Matiuţa - declaraţie politică despre "Grevă de o zi în administraţie";

Domnul Liviu Laza-Matiuţa:

"Grevă de o zi în administraţie"

Funcţionarii publici vor întrerupe activitatea în aprilie.

Angajaţii din administraţia publică anunţă că în aprilie vor organiza o grevă generală de o zi, cu întreruperea activităţii în instituţii, în semn de protest faţă de faptul că Guvernul nu a dat curs revendicărilor formulate, între care acordarea de tichete de masă şi majorarea salariilor.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), ziua grevei generale va fi stabilită de către Biroul executiv al federaţiei, după ce va fi încheiată procedura de strângere a semnăturilor privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest. Reprezentanţii FNSA susţin că Guvernul a dovedit, încă o dată "lipsa de interes pentru rezolvarea problemelor grave în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală".

"Revendicările minimale se referă la reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial din venituri proprii, şi creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", se mai arată în documentul citat. FNSA a declanşat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării.