Parliamentary debates

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Unde ne sunt medicii?"

În declaraţia politică de astăzi doresc să vă vorbesc despre situaţia medicilor de familie din mediu rural.

Este un lucru bine cunoscut faptul că în ultimii ani rămânem fără medici, aceştia preferând spitalele occidentale celor din România. Fie sunt prost plătiţi sau nevoiţi să facă naveta, fie nu au suficienţi bani pentru a-şi echipa corespunzător cabinetele, tot mai mulţi medici de familie lasă în urmă satele pentru a lua drumul străinătăţii.

Pentru medicina primară, statul alocă în fiecare an aproape 1,2 miliarde de lei, 300 de milioane de euro, care nu se regăsesc în serviciile medicale. Medicii de familie se plâng de subfinanţarea sistemului. Însă veniturile lunare primite de la Casa de Asigurări îi contrazic. Oamenii simpli de la ţară sunt amânaţi cu săptămânile prin diverse tertipuri, iar relaţia dintre doctor şi pacient se desfăşoară ... mai mult pe hârtie, în facturile pe care medicii de familie le trimit lunar Casei de Asigurări.

La ţară, oamenii mor aşteptând să fie ajutaţi. Dacă în mediul urban găseşti un medic la 240 de locuitori, la sat sunt cel puţin 1400 de pacienţi în grija unui singur doctor. Copiii merg zeci de kilometri pentru un simplu vaccin. Baza sistemului sanitar în orice ţară civilizată, la noi e pe cale de dispariţie, iar în mediul rural, singurele instrumente din cabinetele medicale sunt un tensiometru şi un stetoscop.

Avem o ţară pentru care ne invidiază o lume întreagă - localităţi ascunse într-un decor de vis, zone în care civilizaţia pătrunde greui, însă în aceleaşi locuri găsim milioane de români pentru care medicina de familie nu înseamnă nimic. În România medicina preventivă este inexistentă, oamenii aflând prea târziu că sunt bolnavi.

Acolo unde oamenii pierd contactul cu medicul lor, spitalele devin nişte uriaşe dispensare. Potrivit estimărilor, spitalizările excesive produc anual la nivel naţional o pagubă de peste 300 de milioane de euro în bugetul sănătăţii. Nu spunem că nu avem şi medici care doresc să-şi facă meseria corect, să aibă grijă de pacienţii lor, dar nu sunt încurajaţi suficient.

Asistăm la o degradare umană care nu poate fi trecută cu vederea şi ignorată, fiind un mare semnal de alarmă pentru toţi cei implicaţi; asistăm la un sistem medical mult mai bolnav decât cei cărora le este dator să le aducă vindecare, asistăm la un sistem medical care trage să moară şi nu este nimeni prin preajmă să-i dea o mână de ajutor.