Parliamentary debates

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ioan Vida Simiti, care este ultimul vorbitor. O să vă rog să vă încadraţi în cele 3 minute pe care foarte puţini le-au respectat astăzi.

Domnul Ioan Vida Simiti:

La mulţi ani, domnule preşedinte Andrei Chiliman!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Duminică, 28 noiembrie 1999, în inima Maramureşului, la Giuleşti, am luat parte la un moment comemorativ important, acela al dezvelirii bustului marelui om politic Ilie Lazăr. Caracterul exemplar al lui Ilie Lazăr ar putea fi relevat, pe câteva direcţii principale şi în acelaşi timp definitorii. Întâi de toate se cuvine să arătăm că Ilie Lazăr a fost exponentul şi produsul elitei intelectuale şi politice a românilor ardeleni, făcând parte dinspre ambii părinţi din familiile nobile ale Maramureşului şi nord-vestului Transilvaniei. Mama sa provenea din familia Ivaşcu din Apşa de Jos, iar tatăl din familei Purcăreţi, înobilată în secolul al XVI-lea. Despre aceşti ascendenţi ai familiei, Ilie Lazăr amintea: "Sunt descendentul al 7 generaţii de preoţi din istoricul Mramureş, ziditor de şcoli şi biserici." Respectând tradiţia familiei, Ilie Lazăr a fost beneficiarul unei solide formaţii intelectuale, fiind absolvent al Facultăţii de drept din Viena şi al şaselea doctor în drept al noii Universităţi româneşti înfiinţate la Cluj după Marea Unire.

O a doua direcţie de definire a personalităţii complexe a lui Ilie Lazăr provine din zona activităţii sale politice unde s-a dovedit adeptul instituirii unui nou cod al luptei politice, sub semnul fair play-ului şi al moralităţii.

Înainte de Unirea din 1918, Ilie Lazăr s-a integrat în mişcarea naţională a românilor din Ardeal, asumându-şi, în mod deschis, obiectivele acestuia. Astfel, în perioada războiului, din poziţia de ofiţer în Armata Austro-Ungariei s-a manifestat ca lider de opinie în problema naţională românească, atrăgându-şi persecuţiile ofiţerilor superiori maghiari. Activitatea lui politică şi naţională s-a cristalizat în mod definitiv în preajma şi în timpul marii uniri de la 1 Decembrie 1918 când, alături de alţi 4 delegaţi, a reprezentat Maramureşul la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, după care a însoţit la Bucureşti delegaţia ardelenilor pentru predarea actului Unirii. După 1923, când s-a stabilit la Bucureşti, şi-a continuat activitatea politică în Partidul Naţional Român şi apoi în Partidul Naţional Ţărănesc.

Însă portetul politic şi moral al celui care a fost Ilie Lazăr este cel mai bine surprins într-o scrisoare pe care Corneliu Coposu i-o trimitea la 28 noiembrie 1971. "Iubite nene Ilie, dumneata eşti o personalitate proeminentă care ai onorat în mod necontestat viaţa politică şi lupta democratică în perioada dintre cele două războaie mari, adăugând în mod strălucit la eroismul dovedit în războiul întregirii un inegalat curaj civic şi un caracter care a provocat rafale de persecuţii şi nedreptăţi, dar a impus în acelaşi timp şi un respect, chiar şi al adversarilor. Te rog, iubite nene Ilie" - încheia seniorul "...să primeşti încredinţarea înaltei mele consideraţiuni, afecţiunii mele şi admiraţiei mele".

O a treia direcţie dinspre care se poate configura destinul exemplar al lui Ilie Lazăr este cea conferită de fidelitatea şi consecvenţa idealului său politice. Ilie Lazăr a dovedit loialitate, în primul rând, faţă de Iuliu Maniu căruia, în timpul procesului PNŢ din 1947, a ţinut să-i adreseze un ultim cuvânt: "Respectuos, vă rog, domnule preşedinte, să-mi permiteţi ca ultimul cuvânt să-l adresez preşedintelui meu, Iuliu Maniu." Preşedintele completului de judecată, col.Petrescu i-a replicat: "Nici un preşedinte, ci un co-acuzat." La care Ilie Lazăr a răspuns: "Pentru mine este preşedinte, pe care aş dori să-l asigur de toată stima, dragostea, devotamentul şi loialitatea mea până la moarte."

Aceeaşi consecvenţă, în sfera propriului ideal politic şi partinic i-a oferit tăria morală pentru a traversa cu o deplină verticalitate perioada celor 18 ani de detenţie în închisorile comuniste, "din care 11 singur în celulă", după cum însuşi a mărturist.

În asemenea împrejurări, printr-o scrisoare datată 12 iulie 1951, Lia Lazăr se adresa părintelui său: "Tată dragă, aşa cum sunt Dumnezeu şi lumea, aşa eşti şi tu. Aici sau acolo nu pot şti însă dar eşti şi totuşi eu nădăzduiesc că eşti aici, căci mai ai încă de primit multe răspunsuri din lumea aceasta. Mă tem că atunci când vei citi rândurile mele ţi se va părea că prea uşor m-am gândit la o eventuală despărţire în timp şi spaţiu în lume. Durerea ta, durerea voastră este dătătoare de rod, ca orice jertfă. Să fie rodul vostru pentru voi, pentru noi şi pentru toţi aceia care aşteaptă şi au nevoie şi lasă-mă să îngenunchez cutremurată în faţa măreţiei jertfei voastre."

Parafrazând cuvintele Liei Lazăr, mă închin şi eu cu pioşenie în faţa imensei jertfe a fruntaşilor partidului nostru care, avându-i în prim plan pe Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu, au ridicat convingerile şi idealul politic naţional ţărănist la nivelul unui adevărat sens existenţial pe al cărui altar s-au arătat dispuşi să sacrifice totul, inclusiv viaţa.

Vă mulţumesc.