Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Gheorghe Dinu. Şi am greşit eu, ultimul vorbitor va fi domnul Mogoş.

Domnul Gheorghe Dinu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "România, stat fiscal sau ţara birurilor"

Se pare că, după ploaia de măsuri de protecţie socială menite a cârpi, de azi pe mâine, multiplele găuri din sacul peticit al bugetului românului de rând, amărăşteanul, cum îi spune presa, Guvernul a cam ajuns la fundul vistieriei. Şi cum programe de relansare economică pe baze sănătoase nu prea există, iar apetitul pentru reforme structurale este extrem de redus, propagandiştii partidului aflat la putere nu ştiu ce să mai născocească pentru a abate atenţia populaţiei de la faptul că, în domeniul economic, nu se întâmplă nimic serios, nimic în măsură să-i dea măcar speranţa de relansare solidă care, la rândul ei, să aducă o creştere constantă, sensibilă a nivelului de trai. Dimpotrivă, se lansează idei de către Ministerul de Finanţe, ce vizează luarea altor piei de pe amărăşteni, în timp ce pe marii borfaşi nu-i deranjează nimeni.

După ce că România are o fiscalitate sufocantă dublată şi de o corupţie tot aşa de sufocantă, tot contribuabilii care abia mai suflă sunt luaţi în vizor, în timp ce marii datornici nu au nimic de pătimit. De fiecare dată când vine vorba de impozitele şi taxele care se percep în România, Guvernul sare imediat şi comentează că nu este fiscalitatea atât de mare, nu mai mult ca în alte ţări. Nici afirmaţiile presei, ale organizaţiilor patronale şi sindicale, potrivit cărora, la data de 1 ianuarie 2003, erau în vigoare 225 de obligaţii bugetare în sarcina întreprinderilor mici şi mijlocii, nu i-au impresionat pe guvernanţi, care afirmă că se exagerează, că nu toată lumea plăteşte acele impozite. Nimic mai fals, căci, indiferent de faptul că unele taxe sau impozite sunt plătite de societăţile comerciale, până la urmă, acestea se reflectă în buzunarul cetăţenilor, deoarece este evident că toate obligaţiile fiscale ale agenţilor economici trec prin cheltuieli care ajung, în final, în preţuri şi tarife. Plătite de cine? Bineînţeles, de populaţie, din care o parte poate că nu înţelege că orice taxe şi impozite sunt plătite direct sau indirect tot de români, în procente mai mari sau mai mici, în funcţie de ce şi cât consumă fiecare.

De asemenea, nici atunci când se afirmă că anumite ajutoare sunt plătite de stat sau de Guvern nu se explică, de cei ce sunt la putere, că acestea vin tot de la contribuabili, din impozitele şi taxele pe care aceştia le plătesc, fie direct, fie indirect, prin preţurile şi tarifele mărfurilor şi serviciilor pe care le cumpără. Nu se explică populaţiei că Guvernul nu stă pe un sac cu bani, din care, dintr-o mare dragoste pentru cei nevoiaşi, tot împarte în stânga şi în dreapta. La fel de aberante sunt şi afirmaţiile guvernanţilor şi conducerilor regiilor de unităţi, de exemplu, când, prin montare de contoare sau prin facturarea către cei necontorizaţi, la nivelul de consum al celor contorizaţi, populaţia nu poate suporta pierderile din reţea, ca şi cum Guvernul ar face cadouri. Nu se explică faptul că nimic nu este gratis, totul se plăteşte, pe o cale sau alta.

Un alt exemplu de proastă gospodărire a banului public ne este dat de ştirea apărută recent în presă că Guvernul a pompat, din fondul de rezervă bugetară, 3 miliarde de lei oraşului Panciu pentru susţinerea falimentarului sistem centralizat de încălzire. Ceea ce uită să spună oficialul Ministerului Administraţiei Publice este că această sumă provine tot din banii populaţiei strânşi prin impozite şi taxe. Astfel, în loc să restructureze sistemele de încălzire, să taie la sânge salariile directorilor de regii, să facă presiuni pe costul exorbitant al gigacaloriei, autorităţile preferă varianta facilă a golirii sacului bugetar, pentru menţinerea în viaţă a unor societăţi fără viitor.

La o asemenea fiscalitate exagerată, nu mai trebuie să ne mirăm că nivelul de viaţă în România este foarte scăzut, că investitorii străini nu se înghesuie pe plaiurile mioritice, că mulţi agenţi economici se sustrag obligaţiilor fiscale şi că economia subterană este în floare. Fiscalitatea aberantă priveşte însă numai bunii platnici, adică se dă cu biciul tot în calul care trage, căci guvernanţii de ieri sau de azi mai au încă tupeul, bineînţeles pe buzunarul populaţiei, de a ierta de datorii diverşi agenţi economici, pe motive electorale şi interese personale.

Guvernarea actuală face ce vrea cu banii noştri. Un exemplu concludent şi revoltător este şi cel privind fondurile adunate pentru sănătate, care sunt direcţionate de Ministerul de Finanţe după bunul plac. În loc să meargă pentru sănătatea românilor, că doar pentru asta sunt strânse, fondurile se duc cine ştie unde. Doar guvernanţii ştiu ce găuri negre ale economiei se astupă. Cu ce preţ? Cu preţul aruncării sistemului de sănătate din haos în colaps, cu condamnarea la suferinţa şi chiar moartea unor pensionari şi a altor categorii de bolnavi şi săraci, care nu au bani să-şi cumpere medicamentele care ar trebui să fie compensate, pentru că farmaciile s-au săturat, şi ele, să subvenţioneze programele de protecţie socială ale Guvernului României. Dar se pare că, în gândirea finanţiştilor de la guvernare, populaţia mai are resurse de a plăti noi biruri şi, cum colectarea banilor la buget de la marii datornici este în mare suferinţă, iar apetit pentru executarea silită a acestora nu există, au găsit soluţia salvatoare: noi taxe şi impozite şi majorarea celor vechi. Un om normal nu poate pricepe unde se vrea să se ajungă cu astfel de biruri multe şi mari: probabil la o situaţie de revoltă, având în vedere aberanta fiscalitate ce duce la disperare românul cinstit, care se înghesuie şi chiar moare la coadă ca să-şi plătească dările.

Ni se spune, cu emfază, ca aşa este şi în Uniunea Europeană şi, dacă vrem să ne integrăm, trebuie să strângem din dinţi. Nu ni se spune însă şi ce salarii au majoritatea locuitorilor din Uniunea Europeană sau care este, acolo, nivelul de impozitare, ca să nu mai vorbim că, în Uniunea Europeană, marii datornici sunt executaţi fără comentarii, iar borfaşii se duc în spatele gratiilor.

Trebuie să se înţeleagă, de cei aflaţi la putere, că marile infracţiuni financiare nu înseamnă doar furt, nu sunt simple inginerii, ci atentate foarte periculoase la funcţionarea normală a unui sistem economic. Or, la noi, sistemul nu funcţionează. Guvernanţii declară mereu că sunt pentru relaxare fiscală, dar, în realitate, nu fac decât să sufoce şi mai mult pe cei mai buni platnici şi să-i mângâie pe creştet pe cei borfaşi. Până când, domnilor guvernanţi?!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.