|
Domnul Emil Crişan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Sălciua, 19 septembrie 2004, comemorarea a 60 de ani de la luptele moţilor împotriva armatelor horthysto-fasciste de pe Valea Arieşului." Cu deosebită plăcere am primit invitaţia preşedintelui Societăţii cultural-patriotice "Avram Iancu", Filiala judeţeană Alba, domnul profesor Emil Jurcă, de a participa pe data de 19 septembrie 2004 în comuna Sălciua la comemorarea a 60 de ani de la luptele moţilor şi a vânătorilor de munte împotriva armatelor horthysto-fasciste de pe Valea Arieşului. Din oraşul Abrud, acolo unde sunt născut şi locuiesc în prezent, a plecat în lunga bătălie pentru libertate până în masivul Tatra din Cehoslovacia de atunci Batalionul 5 Vânători de munte, numit şi Batalionul de moţi "Avram Iancu". Pus la dispoziţia Diviziei 3 Vânători de munte, comandată de către legendarul general Mociulschi, batalionul de moţi a purtat lupte crâncene, consemnând multe reuşite şi victorii, dar şi agonie şi suferinţă în operaţiunile militare pentru eliberarea Ardealului de nord de sub ocupaţie străină, luptând până dincolo de hotarele ţării pentru înfrângerea definitivă a fascismului. Din Batalionul de moţi "Avram Iancu", pornit din Abrud în lungul drum spre libertate, a făcut parte şi unchiul meu din partea mamei, tânărul locotenent Anca Virgil, căzut pe câmpul de luptă pentru eliberarea Ungariei. În semn de omagiu, o stradă din oraşul Abrud îi poartă astăzi numele. Ca un continuator al tradiţiilor Batalionului de moţi "Avram Iancu", la data de 1 octombrie 1982 s-a înfiinţat la Abrud Divizionul 86 artilerie Detunata, care peste câteva zile aniversează 22 de ani de existenţă. Spre deosebire de Batalionul de moţi "Avram Iancu", Divizionul 86 artilerie Detunata se prezintă ca o structură bine definită, aptă să răspundă misiunilor ce îi sunt încredinţate, în consens cu atributele războiului modern şi în concordanţă cu dorinţa poporului român de a fi parte integrantă din Alianţa Nord-Atlantică. "Două lucruri sunt preţioase în Munţii Apuseni şi au făcut faimă: oamenii şi aurul.", spunea Geo Bogza după vizita sa în oraşul Abrud. Atracţie şi respingere, patimă, strălucire, zbucium, oameni prinşi ca într-un liant într-o disperată bătălie cu viaţa. Aceştia sunt moţii. Generaţia noastră şi cele următoare au datoria morală de a aduce prinos de recunoştinţă faţă de înaintaşii noştri Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan, de cei care acum 85 de ani au înălţat la Alba Iulia steagul roş, galben şi albastru de înfăptuire a Marii Uniri, ca şi tuturor acelora care au luptat şi s-au jertfit pentru apărarea patriei şi a ţării moţilor. De asemenea, avem datoria de a proteja şi păstra, pe lângă memoria eroilor noştri, valorile materiale şi spirituale ale Munţilor Apuseni, aici aflându-se şi monumente ale naturii unice în Europa şi chiar în lume: Detunatele, Poiana Narciselor de la Negrileasa, Gheţarul de la Scărişoara, Huda lui Papară, Peştera Urşilor, precum şi localitatea binecuvântată de Dumnezeu cu un tezaur al naturii şi vistieriei naţionale, niciodată secătuit de 2000 de ani încoace, Roşia Montană. Investiţia care se preconizează a se dezvolta aici de către o firmă româno-canadiană se face în detrimentul statului român şi al comunităţilor locale, depopulând zona şi amputând sufletele moţilor. Cu prilejul acestei acţiuni cultural-patriotice, comemorând 60 de ani de la luptele moţilor şi a vânătorilor de munte împotriva armatelor horthysto-fasciste de pe Valea Arieşului, în numele Filialei Alba a Partidului România Mare, doresc să transmit de la această tribună a Parlamentului României tuturor veteranilor de război şi familiilor acestora sănătate, prosperitate şi îndeplinirea tuturor dorinţelor. Doamne, ocroteşte şi ajută pretutindeni brava Armată Română! Vă mulţumesc.
|