Aledin Amet
Aledin Amet

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.48/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Aledin Amet - intervenţie cu tema "Fonduri mai mari destinate judeţului Constanţa";

Domnul Aledin Amet:

"Fonduri mai mari destinate judeţului Constanţa"

Fără îndoială, judeţul Constanţa este extrem de important, cu un potenţial economic remarcabil. Beneficiind de un cadru geografic deosebit, această parte a Dobrogei reprezintă, de ani de zile, unul din cei mai însemnaţi contribuabili la bugetul statului. Pentru a se menţine acest ritm, favorizând, în acelaşi timp, dezvoltarea generală şi constantă a întregii ţări, este nevoie, însă, de o reîntoarcere substanţială a sumelor de bani necesare investiţiilor.

Nu putem vorbi de o menţinere şi chiar dezvoltare a infrastructurii zonale, dacă judeţul Constanţa nu este plasat, la repartizarea bugetului, în partea superioară a unui clasament absolut logic. Un oraş precum Constanţa, cu o populaţie semnificativă, un judeţ precum Constanţa, cu numeroase localităţi, au nevoie, anual, de această raportare corectă.

Se poate vorbi de un progres al turismului, doar dacă există, în aceeaşi măsură, investiţii. Clădirile reprezentative, spitalele, instituţiile de cultură, cele de învăţământ, necesită renovări. O atenţie deosebită, din punct de vedere economic, acordată acestei regiuni, înseamnă un nivel superior al prosperităţii.

Putem constata că judeţul pe care-l reprezint în Parlamentul României nu s-a putut considera favorizat. Aspectul nu trebuie privit ca o competiţie, în condiţiile în care şi celelalte judeţe au specificul şi ritmul lor de dezvoltare. Dar nu trebuie omisă importanţa judeţului Constanţa.