Mihai Dumitriu
Mihai Dumitriu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Mihai Dumitriu - declaraţie politică cu titlul "Învăţământul românesc şi guvernarea de dreapta în anul 2006";

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Mihai Dumitriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumim frumos, doamna preşedintă.

Doamna preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică se intitulează "Învăţământul românesc şi guvernarea de dreapta în anul 2006".

În campania electorală din 2004, Alianţa D.A., PNL-PD, a fluturat prin faţa oamenilor şcolii un program de guvernare, care, prin măsurile propuse, a lăsat impresia că în învăţământ va curge numai lapte şi miere.

Scrisoarea personalizată pusă în cutiuţele poştale a sute de mii de cadre didactice, în timpul campaniei electorale, glăsuia: "Stimate domnule profesor, m-am gândit bine ce responsabilităţi îmi asum prin candidatura mea la Preşedinţia României. Trebuie să fac România să funcţioneze, să devină performantă (câtă minciună şi cinism). Însă, nici o ţară nu poate progresa dacă educaţia şi învăţământul nu sunt considerate, şi în fapte, nu numai în vorbe, prioritate naţională. Eu doresc să înfăptuiesc acest lucru. Vă asigur că niciodată Educaţia nu va fi "cenuşăreasa" bugetelor de stat. Cu sinceritate, Traian Băsescu".

Acum, la 500 de zile de Guvernare Portocalie, constatăm că Alianţa PNL-PD nu îşi poate ţine promisiunile. A minţit cu neruşinare întregul corp profesoral.

Cadrele didactice au fost jignite de repetate ori, desconsiderate, descalificate în faţa elevilor şi a părinţilor de actuala Putere PNL-PD, de preşedintele ţării, domnul Băsescu, de premierul portocaliu, Tăriceanu, prin etichetarea lor ca fiind "evazionişti" şi "lipitori ai bugetului", de ministrul învăţământului, PD-istul Hărdău, că "au creierele prăfuite", îndemnând părinţii sa bată cu pumnul în masă pentru a le trezi din beţie.

Realitatea este cât se poate de tristă. Alianţa PNL-PD a promis dublarea salariilor cadrelor didactice şi nu reuşesc să o pună în aplicare. Majoritatea profesorilor au crezut şi au votat cu Alianţa Portocalie. Băsescu a obţinut poziţia cea mai înaltă în stat numai cu ajutorul intelectualilor.

Profesorii, învăţătorii şi educatoarele au fost manipulaţi de promisiuni deşarte, de o guvernare de dreapta, de un preşedinte care are ca principală grijă conservarea imaginii PD-ului.

Când actualii guvernanţi erau în opoziţie, au fost de acord şi au susţinut frenetic ca, prin lege, învăţământului să-i fie alocat 5% din p.i.b. în 2006 şi în 2007, 6% din PIB.

Prevederile bugetare pentru învăţământ pe 2006 reprezintă 88% din bugetul pe 2005 alocat de guvernarea PSD şi 3,78% din p.i.b. Iată o dovadă că actuala Coaliţie nu era şi nu este pregătită să conducă ţara şi nici să gestioneze realist şi profesionist problemele învăţământului românesc. Actualii guvernanţi, prin cota unică de impozitare a veniturilor de 16%, au adus prejudicii grave politicilor şi programelor de finanţare a învăţământului.

În negocierile din noiembrie 2005, Guvernul a oferit 5% din p.i.b. pentru educaţie doar pe hârtie. În realitate, aceşti bani nu există. Suma promisă de 1,1 miliarde euro pentru infrastructura şcolară a fost o minciună, deoarece până la ora actuală s-a alocat doar 100 milioane euro reprezentând partea de finanţare a României în programele finanţate de Banca Mondială, programe puse în practică de guvernarea PSD.

Actualele conduceri ale structurilor din învăţământ nu sunt capabile să gestioneze programele începute în timpul guvernării PSD: investiţiile noi au fost îngheţate; rechizitele şcolare reduse; achiziţiile de calculatoare reduse; sumele pentru mobilier şcolar reduse la jumătate; dotarea cu microbuze şcolare sistată; numărul de calculatoare din reţelele pentru şcolile gimnaziale reduse de la 15 la 10, fiind redus şi numărul de şcoli care le vor primi.

Protecţia şi educaţia copiilor nu reprezintă pentru actualii guvernanţi portocalii PNL-PD o prioritate. Este o prioritate politizarea cu performanţe maxime a învăţământului de la cea mai înaltă funcţie până la femeia de serviciu şi portar?

Sunt consternat să văd că legile nu sunt respectate, că se guvernează fără profesionalism, cu foarte multe bâlbâieli, că tragediile sunt tratate cu triumfalism, că nu există ordine şi disciplină, respect pentru corpul profesoral.

Violenţa în şcoli, în ultimii 2 ani, a luat o amploare deosebită, manifestându-se prin agresiuni fizice între elevi, între elevi şi profesori, între părinţi şi profesori (cazul de la Şcoala Ion Creangă - Târgu Frumos).

Este incalificabil şi inadmisibil ca subiectele de la testele naţionale să ajungă la persoane neautorizate, demonstrând o lipsă totală de responsabilitate în organizarea examenelor naţionale.

Toate cele de mai sus demonstrează, încă o dată, incompetenţa şi neprofesionalismul guvernanţilor Alianţei Portocalii PNL-PD, aroganţa şi dispreţul total faţă de cei care le-au dat voturile, faţă de cei care trudesc la catedră pentru nişte salarii de mizerie.

Când totul s-a politizat, când funcţiile cu responsabilităţi din învăţământ au fost ocupate de membrii activi ai PNL-PD, dar, din nefericire, nu sunt profesionişti, concluzionez că învăţământul românesc a regresat în cele 500 de zile de guvernare portocalie.

Mai mult, prin acţiunile întreprinse se distruge şi ce este mai bun, sufletul şi speranţa copiilor, viitorul ţării.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.