Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.162/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2006
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.16 | Mirela Elena Adomnicăi - declaraţie politică cu titlul "România, victimă colaterală a luptei dintre palate"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Din partea aceluiaşi grup parlamentar al PSD, doamna deputat Mirela Adomnicăi. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "România, victimă colaterală a luptei dintre palate". România a reuşit din nou să se individualizeze la Bruxelles. Ea nu a reuşit să trimită de la început un candidat care să fie măcar cât al bulgarilor, ceea ce reprezintă o mare umilinţă pentru România, marcată de presa internaţională cu titluri de genul: "Bucureştiul şi-a început drumul în Europa cu stângul". Evident, primul candidat al României nu a fost o personalitate care să se poată susţine singură în faţa Comisiei Europene. Nu avea anvergură internaţională, nu a ocupat funcţii importante în administraţia de la Bucureşti, nu era un mare om de cultură, nu participase la procesul de integrare europeană. Nu în ultimul rând, Vosganian a fost copleşit de trecutul său, se pare bine cunoscut comisiei. Activitatea sa politică în fruntea UFD şi declaraţiile făcute atunci se pare că au fost contabilizate astăzi, pentru Europa, dreapta fiind adesea sinonimă cu fascismul. Apoi, la Bucureşti nu s-a ţinut seama de ecuaţia politică europeană, ce cuprinde creştin-democraţi, socialişti şi liberali, care îi lăsau din start candidatului PNL puţine şanse de reuşită. Dar, culmea este că nu atât conţinutul, cât forma în care a fost prezentată propunerea României a condus la acest eşec răsunător al Bucureştiului. De la bun început, numele candidatului nu trebuia făcut public. Procedura europeană este ca alesul să fie trimis la Bruxelles pe tăcute, pentru evaluarea în faţa comisiei. Dacă un candidat este respins se trimite altul. Cel care are privilegiul de a-şi anunţa comisarul este preşedintele comisiei, Jose Emanuel Barroso, premierul Guvernului European ce îşi desemnează practic ministrul. În România, în schimb, numele lui Vosganian a fost făcut public din primul moment, ca urmare a luptei Băsescu - Tăriceanu. Liberalii, prin căpetenia Tăriceanu, au cedat inexplicabil, au pierdut un portofoliu şi-şi dau iluzia unei victorii la Bruxelles. Dar, colecţionarul de arme Băsescu a câştigat un minister râvnit de mult pentru panoplia sa prezidenţială, unde strălucesc deja Ministerul de Interne şi Serviciile Secrete. În CSAT, fiecare vot contează, iar în prezent în CSAT nu se ştie cine ar mai vota împotriva unei propuneri prezidenţiale. Dictatura învelită în staniol democratic a preşedintelui Băsescu poate funcţiona însă. Nici o oprelişte, nici o scamă pe reverul puterii prezidenţiale. În concluzie, liberalii au trimis la Bruxelles un comisar care nu e membru PNL, iar preşedintele Băsescu şi-a adjudecat piesa lipsă în şahul puterii. Dar, în istorie, această luptă va rămâne, aşa cum presa internaţională a consemnat deja. România a pornit cu stângul în Europa. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. |



