Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.16 | Mirela Elena Adomnicăi - declaraţie politică intitulată "România face paşi de elefant în salonul de porţelanuri al Europei"; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Mirela Adomnicăi. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se intitulează: "România face paşi de elefant în salonul de porţelanuri al Europei". N-a fost de ajuns ce-am făcut în primele săptămâni după aderare, cu tot felul de taxe mai mult sau mai puţin europene sau legale. A trebuit să mai vină şi ministrul justiţiei să adauge o nouă şi nepieritoare pagină care să ilustreze contribuţia românească la ceea ce europenii numesc "spaţiul comun de libertate şi justiţie". Poate să fie la ei, că la noi, conform procedurilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2006, procurorii DIICOT din Ministerul Public au primit puteri excepţionale, fără precedent, în ceea ce ar trebui să fie un stat de drept. Doamna ministru Macovei a înaintat Guvernului un text în care se găsesc consemnate, negru pe alb, prevederi care-i fac pe procurori complet independenţi mandatului judecătoresc, devenit obiect inutil şi derizoriu, din moment ce aceştia pot dispune să "li se comunice, în original sau copie, orice date, informaţii, înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile şi alte asemenea. Se poate efectua punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor, accesul la sistemele de supraveghere" doar din simpla voinţă a procurorului, fără menţionarea obligativităţii mandatului judecătoresc. Deja au ajuns la Bruxelles reclamaţii făcute de organizaţii româneşti care văd în această ordonanţă un atac direct şi fără precedent la drepturile fundamentale ale omului şi la statul de drept. Problema nu este dacă sistemele informatice sau cele bancare trebuie sau nu accesate atunci când este vorba de cercetări în probleme legate de terorism sau crimă organizată. Problema este cum doamna ministru Macovei a putut semna pentru trimiterea spre dezbatere în cadrul Guvernului a unui text care scoate din joc, cel puţin pentru aceste paragrafe incriminate, o putere fundamentală a statului, cea a justiţiei, reprezentată de judecător. A doua problemă, la fel de serioasă şi care ridică alte semne grave de întrebare, este motivaţia care a stat la baza iniţiativei. De ce a folosit din nou procedeul ordonanţei de urgenţă, atâta timp cât, în campania electorală, tocmai abuzul de asemenea ordonanţe a constituit una dintre acuzaţiile serioase împotriva PSD? În acea campanie electorală, guvernarea PSD era acuzată că evită punerea în dezbatere publică a problemelor respective, tocmai pentru a ascunde sumbre interese. Acum de ce nu mai este valabilă aceeaşi teorie? Dincolo de toate promisiunile electorale, însă, această ordonanţă de urgenţă nu corespunde în Uniunea Europeană şi sper că Parlamentul, prin votul său, va reglementa această situaţie, în sprijinul Constituţiei României şi al statului de drept. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. |



