|
Domnul Andrei Valentin Sava: Vă mulţumesc. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Mai sunt mai puţin de două luni până la momentul când ţara noastră va da un nou test al maturităţii democratice, de această dată în concert cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Pentru prima dată, românii vor vota în aceeaşi zi şi în aceeaşi cauză cu majoritatea cetăţenilor europeni, fapt care certifică încă o dată identitatea noastră europeană, dar şi responsabilitatea în plus care ne revine odată cu noul statut câştigat. Se spune eronat că aceste alegeri nu au o miză reală pentru România şi că lupta electorală nu va aduce mutaţii semnificative pe scena politică românească. Se uită evident că precedentele alegeri europene organizate în România au fost sămânţa de scandal care a generat eliminarea Partidului Democrat de la guvernare de către fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, pe considerentul că PD nu a vrut să marşeze la încercarea liberalilor de a amâna alegerile. Liberalii domnului Tăriceanu au preferat atunci să sacrifice credibilitatea cu greu recâştigată de România în faţa Europei, cu concursul miniştrilor democraţi Macovei, Blaga, Boagiu sau Sulfina Barbu, provocând în schimb o criză politică fără precedent, prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Între timp, domnul Tăriceanu este istorie, iar alegerile europene, organizate în noiembrie 2007, au arătat ataşamentul românilor pentru partidele de dreapta, reunite acum în Partidul Democrat Liberal. Doamnelor şi domnilor, în noiembrie 2007, românii au demonstrat din nou clasei politice că sunt mai sofisticaţi şi mai inteligenţi decât sunt în mod normal apreciaţi. Nu numai că partidele afiliate familiei populare europene au primit cele mai multe mandate, dar românii au rejectat pentru prima dată partidele considerate îndeobşte ca extremiste şi mă refer la PRM şi PNG. A fost surpriza plăcută a acelor alegeri şi mişcarea care a condus la dispariţia grupului extremist din Parlamentul European, pompos intitulat "Independenţă, Suveranitate, Tradiţie". Dacă în 2007, alegerile europene reprezentau proba revenirii României la masa discuţiilor europene, alegerile de pe 7 iunie 2009 ar trebui să însemne întoarcerea României la masa deciziilor europene. Iată de ce avem nevoie de reprezentanţi serioşi, integri şi influenţi la Bruxelles şi nu de măscărici, tribuni sau alte feţe care fac rating la televiziunile româneşti, dar care, la Bruxelles, ar fi trataţi cu indiferenţă sau dispreţ. Doamnelor şi domnilor, rezultatele alegerilor din iunie 2009 vor determina ordinea socială şi politică a Europei şi a României pentru următoarea perioadă de timp. Plecând de la premisa crizei economice, care afectează şi Uniunea Europeană, stânga va propune ca soluţii solidificarea unui model social axat pe şi mai multă protecţie socială, chiar dacă aceasta va însemna reducerea veniturilor pentru majoritatea cetăţenilor şi o calitate mult mai proastă a serviciilor, în timp ce dreapta populară va promova şi pe mai departe economia socială de piaţă axată pe investiţii în inovaţie, în cercetare şi în economia cunoaşterii. În toată această dezbatere, extremiştii români şi europeni vor miza pe apetenţa cetăţenilor pentru populism pe timp de criză, pe manipulare şi pe aruncarea cât mai multor pomeni pe piaţă. Promisiunile deşănţate, jignirile repetate aduse reprezentanţilor celorlalte partide sau delirul verbal pe ecranul televiziunilor nu-i va costa nimic pe aceşti politicieni populişti, dar vor afecta România la Bruxelles şi în celelalte capitale europene. Stimaţi colegi, profit de această ocazie pentru a vă solicita sprijinul în ceea ce sper că va fi o campanie electorală decentă, fără derapaje de la democraţie şi de la bunul simţ. Avem interese divergente, avem opţiuni politice diferite, dar avem un crez comun: România nu poate fi reprezentată la Bruxelles de extremişti! Electoratul trebuie avertizat, de către noi toţi, de pericolul care ne paşte dacă nu sancţionăm comportamentele politice antidemocratice. Dacă nu vom trata cu responsabilitate acest subiect, ne vom lovi cu toţii de problema izolării României în concertul european. Vă mulţumesc.
|