|
Domnul Ioan-Nelu Botiş: Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "Necesitatea modificării Codului muncii - episodul 2". Săptămâna trecută, am iniţiat la Bistriţa o dezbatere publică cu tema "Propuneri de modificare şi de completare a Codului muncii". Am solicitat sindicatelor, patronatelor, instituţiilor publice, angajatorilor, angajaţilor şi şomerilor punctul lor de vedere asupra corelării Codului muncii cu situaţia economică existentă la această dată în România. Reprezentanţii sindicatelor au supus discuţiilor problemele privind conflictele de muncă, normarea muncii şi negocierea colectivă, capitole supuse modificării de către reprezentanţii patronatului. Referitor la normele de muncă, propunerea făcută de către patronat era ca normarea muncii să fie apanajul exclusiv al celui care organizează munca, adică al angajatorului. În această idee, rolul partenerului social era doar unul de informare. Reprezentanţii sindicatelor nu au agreat această idee şi au propus să nu se modifice nimic, respectiv normele de muncă să se elaboreze de către angajator, conform normativelor în vigoare, sau, în cazul în care nu există normative, normele de muncă se elaborează de către angajator cu acordul sindicatului ori, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor. În cazul unui dezacord cu privire la normele de muncă, părţile vor apela la arbitrajul unui terţ ales de comun acord. Au fost păreri diferite între sindicate şi patronate, însă propunerile venite din partea celor două organizaţii vor fi aduse la un numitor comun, iar punctele de vedere vor fi armonizate astfel încât, să asigurăm atât sindicatele cât şi patronatele că, în propunerile de modificare propuse spre dezbatere Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, se va regăsi opinia ambilor parteneri. Codul muncii este unul dintre cele mai importante documente de management al resurselor umane şi trebuie aplicat nu ca o obligaţie, ci ca pe o oportunitate în plus, de a conduce o activitate în mod profesional în beneficiul angajatorului şi al angajaţilor. În consecinţă, dorim un Cod al muncii agreat atât de către sindicat, cât şi de către patronat, un Cod al muncii pentru angajaţi, dar pentru angajatori, astfel încât vom analiza toate propunerile primite şi vom înainta dezbaterii Parlamentului acele păreri care vor susţine un echilibru în relaţia angajat-angajator. Vom continua dezbaterile publice pe Codul muncii, dar şi pe alte legi, vom supune discuţiilor cetăţenilor Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Legea formării profesionale continue, modalităţi şi reguli de accesare a fondurilor europene, completarea standardului ocupaţional cu noi meserii şi alte legi şi probleme care ţin de muncă şi protecţie socială. Vă mulţumesc.
|