Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Plutonul de execuţie al Ministerului Sănătăţii";

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Plutonul de execuţie al Ministerului Sănătăţii"

Cei aproape 100.000 de pacienţi bolnavi de cancer sunt condamnaţi la moarte. Listele de aşteptare reprezintă în acest moment doar ordinea prezentării acestora în faţa plutonului de execuţie, administrat cu dărnicie de ministerul sănătăţii.

Execuţia bugetară a CNAS arată, de altfel, o economie de 9% făcută pe baza dispariţiilor naturale din sistem.

Programul de oncologie este subfinanţat, iar bugetul alocat acestei patologii în 2011 este cu aproximativ 400 de milioane de lei mai mic faţă de 2010. Medicii sunt puşi să hotărască sub presiuni şi ameninţări cine primeşte tratamente şi cine nu.

Politica de sănătate de tipul "să ne furăm căciula" domină programul de oncologie şi în loc să depistăm şi să tratăm precoce, ministerul alocă sume de neimaginat în institute de proporţii faraonice care nu pot să funcţioneze din lipsa personalului şi a finanţării. În aceste condiţii nu mai miră pe nimeni că avem cea mai mare mortalitate prin cancere de col uterin (6 paciente zilnic), pentru că din cele 3.000 de cazuri noi depistate anual cele mai multe sunt forme depăşite terapeutic.

Votul împotriva legii ce prevedea alocarea unui procent de măcar8% din PIB sănătăţii, pe care am trecut-o prin comisia de sănătate, a fost dat de parlamentarii puterii şi chiar de către ministrul sănătăţii. Sper ca printre "minunatele" criterii pline de un subiectivism dictatorial propuse de minister pentru aşa-zisa evaluare a personalului medical să nu se regăsească şi numărul de pacienţi oncologici cărora li se refuză tratamentul.

Cer de urgenţă ministerului să finanţeze măcar la limita de avarie în 2011 programul de oncologie şi să consulte decidenţii - asociaţiile de pacienţi şi medicii din acest domeniu atunci când le decide existenţa.