Eugen Constantin Uricec
Eugen Constantin Uricec

Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.135/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.16 Eugen Constantin Uricec - declaraţie politică despre "Cine se sperie de independenţa procurorilor?";

 

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Cine se sperie de independenţa procurorilor?"

Nu aş putea spune că urmăresc cu prea mare satisfacţie faptul că agenda zilnică a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie este extrem de încărcată. Mi-aş dori ca România să fie o ţară în care slujbaşii legii să nu aibă o sarcină prea mare şi prea multe speţe de anchetat. Aceasta ar presupune o ţară fără corupţie şi fără fapte ilegale săvârşite de cetăţenii ei.

Din nefericire, acest pământ făgăduit nu se află nicăieri pe harta lumii, ci doar într-o lume idealistă. Nici America, nici Germania şi nici altă democraţie consolidată nu a reuşit să înlăture flagelul corupţiei, cu atât mai mult o ţară care abia s-a născut în lumea statului de drept şi pentru care instituţiile nou create au nevoie de sprijin şi credibilitate mai mult decât de orice.

Nu putem să negăm că, în ciuda clauzei de salvgardare cuprinsă în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, eforturile cele mai mari în sensul înlăturării acestui stigmat au fost făcute de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Că ne place sau nu, Domniile Lor încearcă să restabilească în România respectul pentru lege şi pentru câştigurile licite.

În ciuda tuturor vocilor rele, că cineva anume ar controla activitatea acestor slujbaşi ai legii, constatăm fără vreun dubiu că Domniile Lor nu au vreo piedică în a cerceta faptele potenţial ilicite ale oricui cetăţean român, indiferent dacă este sau nu un apropiat al puterii politice sau al opoziţiei.

Este tragic faptul că munca acestor oameni este purtată cu rea-voinţă pe drumul discreditării. Singurul fapt care ar trebui să ne nemulţumească este faptul că munca Domniilor Lor ajunge în faţa unor instanţe care nu întotdeauna fac util acest efort.

Problema centrală a discursului celor care se tem de profesionalismul şi imparţialitatea procurorilor români, este legată de temerea ca nu cumva aceştia să îşi facă real datoria. Şi atunci, cel mai la îndemână este să discreditezi prin calomnii activitatea unor slujbaşi ai legii.

Martoră acestei atitudini ostile faţă de activitatea procurorilor români este "liniştea asurzitoare" din perioada guvernării Năstase sau Tăriceanu. Erau atunci mai puţine fapte ilegale? Nu, cu siguranţă.

Iar pentru cei care cred că procurorii mai sunt subordonaţi cumva sau cuiva, îi asigur că aceştia nu mai sunt nici speriaţi, nici subordonaţi şi nici impresionaţi de persoana care săvârşeşte fapte ilegale, fiind conştienţi că fiind imparţiali sunt mai puternici şi mult mai sprijiniţi de societatea românească.