Natalia-Elena Intotero
Natalia-Elena Intotero

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.11/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.160 Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică: "Aderarea la spaţiul Schengen, între miză politică şi geopolitică";

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Aderarea la spaţiul Schengen, între miză politică şi geopolitică"

Dorim cu toţii, indiferent din ce partid politic facem parte, ca România să adere la spaţiul Schengen. Ar fi pasul final care ar pune punct unor negocieri ce au început cu Uniunea Europeană în 2007 şi care s-au derulat an de an, evaluare după evaluare, raport după raport.

România s-a schimbat încet-încet, într-un efort continuu şi sistematic de a îndeplini cu seriozitate cerinţele Uniunii Europene, conştienţi fiind că schimbările sunt în favoarea propriilor cetăţeni. Criteriile politice care au revenit iar şi iar pe agenda negocierilor s-au referit în special la sistemul de justiţie, la un sistem acceptabil de organizare a poliţiei, la lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate.

Şi, deşi progresele făcute de România au fost recunoscute şi asumate de către partenerii de dialog, ne aflăm încă pe acelaşi drum.

O posibilă explicaţie a întârzierilor ivite pe acest parcurs ar putea fi aceea că unele decizii ale forurilor europene sunt condiţionate de situaţii geopolitice zonale sau regionale neaşteptate, care generează dificultăţi politice şi sociale ce trebuiesc soluţionate în cel mai bun mod cu putinţă.

Un nou război generează întotdeauna automat şi emigraţie ilegală. Mii de oameni fug din calea violenţei şi iau calea pribegiei încotro văd cu ochii, devenind o povară iminentă pentru orice stat aflat în drumul lor. Din păcate, România chiar se află pe o astfel de rută a disperării şi acest lucru nu îi este de ajutor în demersul ei de a se integra în spaţiul Schengen.

Într-o astfel de situaţie, în încercarea de a bloca un aflux prea mare de imigranţi ilegali, Uniunea Europeană poate alege pertinent să amâne deschiderea frontierelor interne aferente României şi Bulgariei, la limita spaţiului Schengen doar pentru a mai diminua numărul celor care trec ilegal frontierele către Europa de Vest. Şi această decizie să nu însemne neapărat că nu am îndeplinit criteriile politice, ci doar că momentul este prea dificil şi amânarea aderării României la Schengen se dovedeşte a fi cea mai la îndemână soluţie când vine vorba despre consecinţe imediate.

Ştim că decizia finală în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen aparţine Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne din care fac parte miniştrii de interne ai statelor membre UE, iar decizia trebuie să fie unanimă.

Ştim, de asemenea, că România continuă şi va continua neabătut să îşi demonstreze vocaţia de stat european deplin consecvent valorilor democratice europene, ca o confirmare ca ea este de facto în Europa.