Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.94/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.165 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Scrisoare deschisă poporului PP-DD";

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Scrisoare deschisă poporului PP-DD"

Solicit public ieşirea de la guvernare. Am cel puţin 100 de argumente. După aproape jumătate de an de pseudoguvernare niciunul din cele 100 de puncte din programul nostru, concretizate în proiecte legislative, nu a fost luat în considerare de "aliaţii" noştri. În plus, colaboraţionismul unora a făcut ca, după hemoragia parlamentară, să urmeze şi exodul consilierilor locali şi al primarilor, reprezentând concret dispariţia partidului.

Solicit public ieşirea din această alianţă toxică ce ne face complici la o guvernare ce calcă în picioare legile şi Constituţia României. Mă întreb doar câţi arginţi s-au scurs şi se scurg în buzunarele celor ce ne conduc pentru a susţine tot ceea ce înainte am contestat?

Nu putem sta alături de cei ce îşi bat joc în fiecare zi de tot ceea ce au promis românilor în campania electorală. Ajunge!

Cei care cred că ne putem lupta cu aceşti noi nomenclaturişti ştiu unde mă pot găsi...