Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Ultimul vorbitor, domnul deputat Văsălie Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Bănuiesc că pe ziua de astăzi, domnule preşedinte...

Domnul Corneliu Ciontu:

Mă refeream la cei înscrişi la declaraţii politice.

Domnul Văsălie Moiş:

Cu permisiunea dumneavoastră, o să prezint numai în sinteză materialul, ca să nu plictisesc auditoriul şi pentru a nu "mânca" timpul. Am să-l dau la secretariatul de şedinţă, pentru a fi reprodus în întregime.

Declaraţia politică se intitulează: "Pactul Molotov-Ribbentrop este mai actual ca oricând".

(Textul integral al declaraţiei, depus la secretariatul de şedinţă)

"Preşedintele Ion Iliescu a declarat că Pactul Molotov-Ribbentrop nu mai are nici o valoare şi nici o influenţă, fiind "eliminat" în momentul începerii celui de al II-lea război mondial "şi nu mai constituie o bază juridică a noilor frontiere". De asemenea, a precizat preşedintele: "Pentru noi, a fost Tratatul de la Paris, în 1947, care a consemnat aceste noi frontiere şi, indiferent de ce simţim pe plan afectiv sau cum le vor aborda istoricii, este o realitate juridică pe care, dacă n-o recunoaştem, ne excludem din comuntatea internaţională"

Această viziune asupra Pactului Molotov-Ribbentrop nu se bazează pe adevărul istoric, pe principiile dreptului internaţional şi, cu atât mai puţin, pe interesele României. În realitate, Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact Pactul Stalin-Hitler, este mai actual ca oricând şi, de aceea, vom rememora câteva repere.

Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi URSS, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

"PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939. "Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice în teritoriile aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale URSS-ului. În acest sens, dreptul Lituaniei asupra teritoriului Vilna este recunoscut de ambele părţi.

2. În cazul unei schimbări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale urss-ului, vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesele ambelor părţi consideră că menţinerea unui stat polonez este de dorit şi modul în care frontierele acestui stat vor fi delimitate poate fi rezolvată în mod definitiv numai în cursul desfăşurării evenimentelor politice ulterioare. În ambele cazuri, cele două guverne vor rezolva această problemă pe calea unei înţelegeri prieteneşti.

3. Cu privire la Europa Sud-Estică, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de Basarabia. Partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.

Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov."

Aşa cum se poate observa, important pentru destinul României este pct. 3 din Protocolul secret, prin care se dă mână liberă lui Stalin să opereze cu carandaşul pe harta Europei de est. Bazându-se pe acest protocol, Guvernul URSS trimite Guvernului României:

"NOTĂ ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ, 26 iunie 1940:

În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană (??!).

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forţa, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi.

Acum, când slăbiciunea militară a URSS a rămas în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moştenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi de Nord a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de Nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (care a fost trimisă a posteriori, n.n.).

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile URSS şi că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent."

Aşadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România şi URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei hărţi care a fost transmisă ulterior.

"RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 27 iunie 1940:

Guvernul URSS a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelenţa Sa domnul Molotov, Preşedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice şi Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenţei Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între URSS şi România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, şi în sprijinul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la Guvernul sovietic.

În consecinţă, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiile cu reprezentanţii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între URSS şi România."

Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercând să câştige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o "NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul URSS consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicaţie a domnului Davidescu, propune:

1. În decurs de 4 zile, începând de la ora 14,00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă.

4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernelor român şi al URSS, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menţionată nu mai târziu de 28 iunie, ora 12,00 ziua (ora Moscovei)."

În această notă nu se mai discută de frontierele dintre cele două ţări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei şi Bucovinei de către armata romînă.

Prins într-un cleşte şi abandonat de aliaţii tradiţionali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecinţe nefaste pentru milioane de români şi va pecetlui soarta ţării pentru următoarea jumătate de secol.

"RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 28 iunie 1940

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la pct. 1 şi 2 să fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în 4 zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie.

Comisiunea mixtă, instituită la pct. 5, ar putea discuta şi rezolva această chestiune. Numele reprezentanţilor români în această comisiune vor fi comunicate în cursul zilei."

Trebuie evidenţiat că în acest răspuns Guvernul României nu recunoaşte nici o frontieră, el se referă în exclusivitate la faptul că "se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic".

Rezumând notele utlimative sovietice, rezultă că problema frontierei româno-sovietice a fost enunţată în nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociată şi Guvernul României nu s-a pronunţat cu privire la această chestiune.

La data de 12 septembrie 1944, Guvernul român semnează Convenţia de armistiţiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: "Se restabileşte frontiera de stat între URSS şi România, stabilită prin Acordul sovietico-român din 28 iunie 1940."

Tratatul de pace încheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 între România şi URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Ucraina şi Uniunea Sud-Africană stipulează la art. 1: "Frontierele României, indicate pe harta anexată tratatului de faţă (anexa 1) vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită la art. 2 al tratatului de faţă".

Iată, prin urmare, că frontierele actuale ale României sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o notă ultimativă trimisă de către Guvernul URSS la dat de 26 iunie 1940, la care Guvernul României n-a dat niciodată nici un răspuns.

Din nefericire, prin Legea nr. 129/14 iulie 1997, Parlamentul României a ratificat "Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat la Constanţa, la 2 iunie 1997", prin care se pecetluieşte soarta Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, a judeţelor din Basarabia de Sud şi a Insulei Şerpilor. În loc să profite de dezintegrarea fostei URSS, de proclamarea independenţei Republicii Moldova şi să corecteze cedările teritoriale consemnate în Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947, Guvernul de la Bucureşti s-a comportat în mod iresponsabil, semnând un tratat al ruşinii, pentru care nu are nici o scuză, decât propria incompetenţă. Clauzele Tratatului de la Paris au fost copiate în mod incoştient, fără nici o rezervă, renunţându-se la teritoriile româneşti încorporate fostei urss, dar aflate acum în componenţa Ucrainei. Scuza că teritoriile româneşti se află sub jurisdicţia Ucrainei, dar au fost smulse din trupul ţării de către URSS, nu rezistă, deoarece Tratatul de la Paris, care a legalizat raptul bolşevic, aşa cum am arătat, a fost semnat şi de către Ucraina.

Tributari unui limbaj de lemn, devenit proverbial, negociatorii Tratatului cu Ucraina s-au mulţumit să consemneze în preambul: "...condamnând actele injuste ale regimurilor totalitare şi de dictatură militară, care în trecut au afectat în mod negativ relaţiile dintre poporul român şi poporul ucrainean şi convinse că lichidarea moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar prin dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi de coopeare dintre cele două popoare, care năzuiesc spre edificarea unei Europe unite...". Slabă consolare pentru milioanele de români deznaţionalizaţi, dezmoşteniţi, deportaţi şi slavizaţi!

Arogantă şi ignorantă în acelaşi timp, Puterea de la Bucureşti n-a ţinut cont de "Declaraţia Parlamentului României privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră", adoptată la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, în care se preciza: "În numele Poporului Român, Parlamentul României condamnă acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit. Tot astfel trebuie să fie considerată şi consecinţa directă a acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei, împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încălcare brutală a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României".

De altfel, la 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a condamnat "semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939..., a altor înţelegeri secrete cu Germania" şi a recunoscut că acestea sunt "din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi de valabilitate, din momentul semnării lor", venind "în contradicţie cu suveranitatea şi independenţa unor state terţe".

Şi pentru ca actualii guvernanţi să nu se considere infailibili, vrem să le dăm o mostră de profesionalism în materie de negocieri, Protocolul încheiat între Nicolae Titulescu şi M. Litvinov, la 21 iulie 1936.

"PROTOCOLUL ÎNCHEIAT ÎNTRE N. TITULESCU ŞI M. LITVINOV la 21 iulie 1936:

1. Asistenţă mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca, de exemplu, în tratatul cehoslovac sau francez), care să nu vizeze în mod special un stat, ci, în general, orice agresor european.

2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din cele două ţări se va face numai când Franţa va fi intrat în acţiune.

3. Guvernul URSS recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea Guvernului Regal al României, la fel cum Guvernul Regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în URSS fără o cerere formală a Guvernului URSS.

4. La cererea Guvernului Regal al României, trupele sovietice trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul român la Est de Nistru, după cum, la cererea Guvernului URSS, trupele trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la Vest de Nistru. 26 iulie 1936."

Această declaraţie politică se doreşte a fi un semnal de alarmă, nicidecum o lecţie de modestie şi de bun simţ, care, poate, ar fi necesară, în actualele condiţii.)

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.