Parliamentary debates

Domnul Constantin Niţă:

Domnul Radu Ciuceanu:

O singură pagină, domnule preşedinte, deci, un minut şi câteva secunde din scurta mea experienţă.

Azi noapte a intrat Iisus în celulă.

Ce înalt şi ce trist părea Christ!

De câte ori în momente de deznădejde, dar şi de neputinţa înţelegerii am rostit în gând această poezie a rugăciunii de taină ce-l aduce pe Mântuitor lângă noi, cândva, în întunericul temniţei, martor omniscient al faptelor noastre şi ultima speranţă a înţelegerii şi iubirii între oameni.

Zilele trecute, în Duminica închinată veşnicei îndoieli umane, în forţa adevărului şi dreptatea cauzei, în ziua Apostolului menit prin îndoiala sa să garanteze marea Înviere, Toma, mi-am dus paşii către locul unde din poruncă domnească ar urma să se ridice, din piatră şi zid, Catedrala unui neam ce a sângerat din sute de mii de trupuri pentru a dobândi mântuirea lui prin suferinţă şi jertfă.

Şi m-am gândit atunci, auzind glasul încrâncenat al norodului, de ce inimile s-au învolburat în patimă, ochii s-au aprins de ură şi mintea de zminteală. Şi m-am gândit atunci pe loc dacă începutul n-a fost strâmb, dacă Biserica cea mare este peste putinţele noastre de acum, ale unui popor sărăcit şi flămând.

Dar adusu-mi-am aminte de gloata cea mare a celor bogaţi, cu averi de-a lungul şi de-a latul Europei, şi mi-am zis că dacă şi-or vărsa pungile, chiar şi cele mai mărunte, s-ar aduna cu prisosinţă grămezile de aur (euro).

Şi tot atunci m-am gândit când i-am prefirat pe meşterii mari, calfe şi zidari, ctitori ai mândrei Catedrale cine sunt. Pe unii îi cunoşteam, pe alţii îi ignoram şi mai ales pe aceia care ziua construiau, iar noaptea furau!

Dar, Dumnezeu, în marea Lui înţelepciune şi milă, mai întoarce către El minţile şi cele mai dăruite Satanei.

Şi tot aşa am crezut că mai marii Bisericii noastre îşi vor cerui urechile la orice ispită ce le-ar putea întuneca dreapta măsură a credinţei într-un singur Stăpân Atotputernic, depărtându-se de la orice înţelegere ce ar aduce, în troc şi învoială, Bisericii lui Hristos vremelnice câştiguri.

Dar nepriceperea mea nu s-a oprit aici şi adusu-mi-am aminte de rătăcirea dintâi, la nebunia celor doi care îşi zburătăceau braţele ziua, iar noaptea se aşternea deşertul peste ceea ce fusese cândva cămine, familii, destine. Şi văzând cum se muşcă din nou marmura, mi-am zis că rătăcirea din urmă va fi mai mare decât cea dintâi.

De ce atâta încrâncenare pe istoria unui popor, şi mai ales de ce atâta ipocrizie. Biserica Mântuirii nu se ridică pe vatră de ambiţii şi mândrii; cărămizile ei întruchipează jertfa sutelor de mii de români de pe cuprinsul Rusiei bezbojnicilor sau pe oasele celor ce au scotocit măruntaiele pământului în mine sau au tăiat "Canalul Morţii" Dunăre-Marea Neagră, şi printre ei, şi în frunte, s-au găsit aproape 2000 de preoţi, monahi şi monahii.

Să se ia aminte că orice lucrare ce se ridică pe zurba de gâlceavă e menită pieirii, şi nu înălţării către duh şi slavă lui Dumnezeu. Vă mulţumesc

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc. Domnul Ioan Miclea dacă este. Nu este, este absent.