Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

O invit la microfon pe doamna Gabriela Creţu, va urma domnul Emil Strungă. După care, ultimul vorbitor, domnul Claudius Zaharia.

Doamna Gabriela Creţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Câţi lei costă o viaţă de om?"

Stimaţi colegi,

Construim o economie de piaţă, în care eficienţa se măsoară în bani. Trăim, însă, şi într-o societate de piaţă? Întrebarea poate părea teoretică, dar răspunsul îl dă concreta şi, din păcate, trista realitate. Politica neoliberală a Guvernului nu face decât să întărească, în fiecare zi, certitudinea că acest lucru este, din nefericire, adevărat.

În cultură, ni s-a spus deja: cel care doreşte finanţare pentru un proiect trebuie să-şi dovedească interesul, iar interesul pentru actul cultural se măsoară în bani. Adică, un artist poate să se dovedească interesat de propria operă şi de introducerea ei în circuitul cultural, dacă are jumătate din suma necesară; dacă nu are, poate fi el Caragiale sau Shakespeare în persoană, proiectul nu va fi eligibil.

Creaţia poate însă să mai aştepte. S-a mai întâmplat în istorie ca gloria să vină postum. Dar se poate trăi viaţa postum? Conform politicii de sănătate susţinută de domnul ministru Cinteză, pentru cei mulţi, este singura speranţă care le rămâne.

Laboratorul de analize de la Policlinica Vaslui a făcut programări, la începutul lunii martie, pentru sfârşitul lunii mai. Din zeci de urgenţe, în fiecare zi se soluţionează cinci. În aceste condiţii, ai timp să mori sănătos, pentru că boala va fi descoperită, oricum, post-mortem.

Diabeticii se bucurau de o analiză gratuită a glicemiei în fiecare lună. Acum, trebuie să o plătească.

Medici de familie şi cadre medii sunt în proporţie de 70% din necesar.

Medicamentele compensate şi gratuite aproape au dispărut.

Prin expresia: "Viaţa omenească este inestimabilă!", eu am înţeles întotdeauna, în mod naiv, se vede, că ar avea o valoare atât de mare încât nu poate fi măsurată în bani. Până zilele trecute, nu m-am gândit că "neestimabil" poate fi citit şi "nevaloros". Am aflat, însă, acest lucru când am primit răspunsul la o întrebare adresată domnului ministru Cinteză. Am aflat că, în ambulatorii, totul va funcţiona după regulile pieţei, adică, ale eficienţei economice calculate în bani.

Economia ar trebui să fie un mijloc prin care societatea produce ceea ce are nevoie ca să se conserve şi să evolueze, nu un scop în slujba căruia stă întreaga societate. Eficienţa economică cu oameni morţi nu poate servi decât celor, foarte puţini, care se cred administratori ai vieţii.

Ceea ce nu a înţeles ministrul sănătăţii este că unii au bani şi alţii nu au bani; unii se pot bucura de servicii de înaltă calitate, alţii nu pot şi nici nu au asemenea pretenţii. Ei nu cer medicamente din categoria celor care fac să crească permanent beneficiile marilor companii şi ale distribuitorilor lor, dar au nevoie de medicamentele care să le asigure supravieţuirea. Ei nu cer serviciile unor mari profesori, dar doresc o îngrijire atentă.

Din răspunsul domnului ministru am aflat însă că reangajările cadrelor medii se vor face şi ele după privatizarea ambulatoriilor, în condiţiile pieţei. Această poziţie aduce şi multă îngrijorare în rândul celor de la Sindicatul "Sanitas", privind siguranţa locurilor lor de muncă.

Or, stimaţi colegi, cine sunt cei care n-au? Părinţii noştri, cu pensii mici şi sănătate şubredă; cei vreo 4 milioane care câştigă salariul minim; cei care au muncit şi muncesc. Nu putem cultiva respectul faţă de muncă, dacă nu-i respectăm pe cei care muncesc. A-i respecta înseamnă, în primul rând, să nu-i privăm de dreptul fundamental şi inalienabil care este viaţa. Dacă economia ne cere să muncim, atunci, întâi, trebuie să trăim.

Stimaţi colegi,

Trebuie să reinventăm urgent termenul de "eficienţă socială"! Primul criteriu al acestei eficienţe nu se poate exprima în bani, el este să menţinem oamenii vii. O tranziţie cu oameni morţi nu foloseşte nimănui! "Profit obţinut pe leu cheltuit" poate fi o formulă de calcul pentru industrie, dar nu pentru sănătate! Medicii trebuie să-şi măsoare eficienţa în creşterea speranţei de viaţă, a natalităţii, în reducerea mortalităţii şi a morbidităţii! Propunem chiar: "viaţă câştigată pe oră de îngrijire acordată". Am obţine un progres ridicat! Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.