Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 13, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.53/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 13, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 13, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.17 | Mircea Grosaru - intervenţie cu tema "Două tăişuri ale încăpăţânării, două ipostaze"; | ![]() |
||
|
"Două tăişuri ale încăpăţânării, două ipostaze" Mulţi spun acum că "L-am cunoscut pe Lech Kaczynski"! Şi "l-am cunoscut", e un fel de-a spune. E ca şi cum am spune că am cunoscut câteva zeci, poate chiar sute de mari personalităţi poloneze şi străine, cu prilejul Congresului aniversar al Solidarnosc din 2005, de la Varşovia şi Gdansk, când am vorbit mai mult decât cu Cardinalul Lustiger, căruia i-am cerut şi am primit permisiunea de a-i traduce şi publica intervenţia în "Timpul", şi cu Bronislaw Geremek, pentru simplul motiv că amândoi erau buni vorbitori de franceză, singura limbă străină în care pot conversa fără eforturi prea mari. Era acolo, de la Walesa la Havel şi de la Barroso la Madeleine Albright, aproape toată elita politică a lumii şi, normal, s-a întâmplat să strâng nişte mâini, să schimb nişte saluturi. Cu Kaczynski, pe atunci primar al Varşoviei, s-a întâmplat chiar să ciocnim un pahar de şampanie. Asta înseamnă că l-am cunoscut? Nu! Însă i-am urmărit cu atenţie evoluţia încă de atunci, când era candidat înscris în bătălia electorală pentru preşedinţie. Ceea ce pot spune sigur este faptul că era de o încăpăţânare ieşită din comun. Această încăpăţânare l-a ajutat să câştige o competiţie în care plecase cu un handicap de peste 25 de procente. La jumătatea cursei, încă era cu aproape 20 de procente în urma lui Donald Tusk, actualul premier, liderul liberalilor. Oricine ar fi renunţat, nu şi Kaczynski. Câteva erori ale adversarului, care se vedea deja câştigător, şi o campanie "încăpăţînată", aproape până la monotonie, i-au adus victoria. Tot încăpăţânarea sa a reclasat Polonia în politica internaţională, unde a devenit o voce ascultată. Mai degrabă eurosceptic, conservator, apropiat de Statele Unite mai mult decât de UE, critic în egală măsură al Rusiei şi Germaniei, dar cochetând cu Anglia în afacerile europene, ridiculizat uneori, nu foarte iubit nici în Polonia de la un punct încoace, Kaczynski însuşi a devenit o voce de care a trebuit ca marile puteri să ţină seama. O voce care acum a tăcut. Dar a tăcut, ca să spun aşa, tot pe mâna încăpăţânării sale. I s-ar potrivit o vorbă adaptată a lui Napoleon: "Cuvântul imposibil nu este polonez". Din păcate, a trebuit să afle, laolaltă cu aproape o sută de oameni, că acel cuvânt poate fi tradus şi în limba polonă. Inimă-Rea avea dreptate: încăpăţânarea e o sabie cu două tăişuri. Când ne serveşte prea multă vreme unul dintre ele, uităm că există şi cel de-al doilea şi catastrofa se prăbuşeşte asupra noastră. Nu sunt însă de acord în alt punct cu Inimă-Rea. Nu cred că celebra şarjă a cavaleriei poloneze asupra tancurilor nemţeşti merită ridiculizată. Este un gest de cumplită semnificaţie istorică, care marchează destinul unui popor, un gest de o tragică poeticitate. Oricum, îl prefer cu toată fiinţa mea leşinului lui Mihail Manoilescu la semnarea Dictatului de la Viena şi ruşinoasei retrageri a Armatei române din Basarabia fără a fi tras un foc de armă. Polonia e în doliu. Polonia şi-a pierdut o parte consistentă a elitei sale civile şi militare. Lech Walesa are dreptate, este cea mai gravă catastrofă de la masacrul de la Katyn încoace. Analiştii de serviciu se întreabă catastrofic: Ce se va întâmpla cu Polonia? Cum va ieşi din această situaţie? Cu Polonia nu se va întâmpla nimic, Polonia îşi va urma drumul prin istorie. Şi va ieşi din situaţie cu aceeaşi demnitate cu care îşi trăieşte doliul. Polonia a fost împărţită de trei ori de-a lungul încercatei sale istorii, dar a redevenit o ţară mare şi puternică. A reuşit ceea ce n-a mai reuşit nimeni, să treacă prin marea criză economică şi financiară mondială având creştere economică. Polonia nu şi-a înclinat coloana vertebrală nici în timpul comunismului, împotriva căruia a fost în revoltă aproape continuă şi pe care l-a învins aproape de una singură. Polonia a suferit ieri nişte pierderi umane aproape imposibil de evaluat, dar din fericire pentru ea e o ţară care chiar are elite, are elite puternice în toate domeniile - politic, intelectual, militar, religios etc. De altfel, aparatul de stat funcţionează fără sincope. Până la finele lui iunie va avea un nou preşedinte ales. Polonia merge mai departe. Este bine că o însoţim în acest multiplu doliu, e omeneşte şi prieteneşte aşa, dar ar fi bine dacă am fi în stare să învăţăm ceva din exemplul istoric al acestei ţări. Dumnezeu să-i odihnească pe cei atât de devreme şi atât de absurd plecaţi dintre noi! Dumnezeu să binecuvânteze Polonia! |



