Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.95/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 8, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.17 | Cristian Buican - declaraţie politică "Întâlnirea Traian Băsescu - PDL sau cum se sfidează populaţia"; | ![]() |
||
|
"Întâlnirea Traian Băsescu - PDL sau cum se sfidează populaţia" Stimaţi colegi, am asistat duminică seara la o nouă piesă de teatru de prost gust pusă în scenă de Traian Băsescu şi partidul său prezidenţial, PDL. Mai mult decât atât, dacă mai era nevoie, Traian Băsescu, reales în toamna anului 2009 ca Preşedinte al României, a demonstrat că el este mai degrabă preşedintele PDL decât al tuturor românilor, aşa cum scrie în Constituţie. Aşa cum s-a comportat ca şi până acum, Traian Băsescu nu a ţinut cont de legea fundamentală şi i-a chemat la ordine pe cei de la PDL, observând posibilitatea căderii guvernului în urma asumării genocidului social de ieri. Mai mult decât atât, criticile din ce în ce mai multe şi mai vocale ale parlamentarilor din PDL la adresa propriilor guvernanţi, lipsa de reacţie a conducerii oficiale a partidului în acest sens şi "bazaconiile" de propuneri de abţinere la votul moţiunii l-au făcut pe Traian Băsescu să ne demonstreze şi să arate în cadrul PDL cine este cu adevărat şeful acestui partid. Nici nu mai contează faptul că prin acest gest a sfidat Constituţia, legislaţia din România, partidele politice din opoziţie şi, cel mai grav, cetăţenii acestei ţări. Însă, sunt convins că această sfidare se va întoarce cu vârf şi îndesat. Un alt aspect pe care doresc să îl semnalez, este şi acela că, în urma acestei discuţii, o parte din colegii care declaraseră că vor vota moţiunea de cenzură s-au răzgândit brusc. În urma discuţiilor cu câţiva dintre participanţi, şi a informaţiilor prezentate în presă, mi-am dat seama de ce. În acelaşi stil caracteristic dictatorial, Traian Băsescu i-a ameninţat pe parlamentarii PDL că îi va trimite în opoziţie în cazul în care vor vota această moţiune de cenzură şi guvernul va cădea. Mai mult decât atât, acuzaţiile la adresa unor miniştri din actualul cabinet care l-ar fi minţit pe el şi pe premierul Emil Boc arată două lucruri: în primul rând că, pe lângă electorat, actualii guvernanţi îşi mint şi şefii de partid şi că Traian Băsescu nu a găsit o persoană la fel de obedientă ca Emil Boc. În aceste condiţii, implicarea şi discuţia de duminică seara a lui Traian Băsescu cu parlamentarii PDL ne arată că Traian Băsescu nu mai are soluţii în afara lui Emil Boc pentru postul de premier. Să îi iei apărarea celui mai slab prim-ministru din ultimii 20 de ani, chiar doar şi în faţa parlamentarilor partidului care te susţine, este un act care arată că singura ta cerinţă de la un prim ministru ţine de obedienţa acestuia şi nu de competenţa lui. Vă spun sincer că, în urma unor declaraţii ale unor marcanţi membrii PDL, am sperat că întâlnirea de duminică seara va avea rolul unei dezbateri în cadrul PDL pe marginea măsurilor de genocid social pe care guvernul şi-a asumat răspunderea ieri şi că în urma acestei întâlniri se va renunţa cel puţin la tăierea pensiilor. Este foarte clar că m-am înşelat şi că nu numai actualii membri ai cabinetului pot fi acuzaţi de lipsă de viziune, de caracter şi laşitate, ci toţi parlamentarii arcului guvernamental care nu vor vota pentru moţiunea de cenzură. Tot în urma mărturisirilor din presă am observat că întâlnirea de duminică seara nu a avut nimic de-a face cu măsurile pe care guvernul şi-a asumat răspunderea, ci a ţinut mai mult de transmiterea mesajului lui Traian Băsescu către PDL că în cazul în care nu vor vota împotriva moţiunii de cenzură îi va trimite în opoziţie. Astfel, se poate observa foarte clar că discuţiile de duminică seara nu s-au referit la populaţia care va suferi în urma acestor măsuri de tăieri de salarii şi pensii, ci despre jocurile de putere şi necesitatea rămânerii PDL la guvernare. În aceste condiţii, stimaţi colegi, afirm cu toată convingerea că nu îl consider pe Traian Băsescu preşedintele meu. În condiţiile în care el nu se comportă ca preşedintele tuturor românilor, aşa cum ar trebui să fie, nici eu nu o să-l recunosc ca preşedinte al meu. |



