Parliamentary debates

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

Intervenţia mea se intitulează: "Folosirea pajiştilor ca păşune, politică agrară de susţinere permanentă".

Pajiştile, ca suprafaţă agricolă în România, reprezintă un procent ridicat şi în mod deosebit în zona submontană şi de deal, unde de fapt sunt concentrate cele mai mari efective de animale.

Din punct de vedere gospodăresc, păşunatul reprezintă nu numai un mod de folosire a pajiştilor, dar şi un sistem de întreţinere a animalelor.

Folosirea pajiştilor face posibilă eliminarea unor cheltuieli şi lucrări, precum recoltatul, transportul, prepararea şi distribuţia furajelor, prin hrănirea animalelor direct pe suprafeţele de păşunat.

De asemenea, la păşune, datorită mişcării animalelor în libertate, beneficiind de aer curat şi influenţa favorabilă a razelor solare, organismul lor se dezvoltă armonios, se fortifică şi devin mai rezistente la boli şi intemperii.

În situaţia actuală a pajiştilor din ţara noastră capacitatea de producţie este mică, situându-se între 7-12 tone masă verde/ha, neefectuându-se lucrări de întreţinere, prin faptul că organizarea asigurării lor nu este rezolvată - existând proprietari de pajişti sau în proprietatea primăriilor care nu se preocupă de îmbunătăţirea lor din neglijenţă sau lipsă de fonduri financiare.

Proprietarii, cât şi asociaţiile crescătorilor de animale, trebuie să aibă în vedere folosirea raţională a celor două componente de bază: păşunatul şi cositul pentru fân.

Pentru păşunatul raţional trebuie să avem în vedere durata optimă de păşunat, încărcătura de animale pe unitatea de suprafaţă şi respectarea unor cicluri de folosire.

În ceea ce priveşte durata optimă de păşunat, se apreciază la aproximativ 180 de zile pe an, după care se interzice, pentru că păşunatul în afara perioadei amintite, mai ales cu oile, provoacă mari daune, ţinând cont de principiile agriculturii durabile. La fel de mare importanţă are încărcătura de animale pe păşune, care poate fi supra sau subpăşunată, ambele stări de fapt fiind la fel de nocive pentru covorul ierbos.

Există metode de calcul precise privind încărcarea cu animale a pajiştilor, aceasta fiind legată de producţia potenţială, asigurarea apei, existenţa căilor de acces, adăposturi durabile pentru animale, centre de procesare a laptelui, sisteme de colectare şi aplicare a dejecţiilor animalelor şi alte dotări care pot spori mult atractivitatea şi eficienţa unor zone izolate de pajişti.

Cu privire la respectarea unor cicluri de păşunat se recomandă tarlarizarea păşunilor cu garduri, folosirea gardului electric şi alte metode de valorificare raţională a masei ierboase. Trebuie să întronăm o disciplină în modul de exploatare a pajiştilor, sistemul haotic şi nedirijat care se mai practică încă la discreţia ciobanilor şi a îngrijitorilor de animale este total neindicat de continuat.

Durata păşunatului pe aceeaşi suprafaţă nu trebuie să se prelungească mai mult de 6 zile, iar animalele trebuie să revină numai după ce masa ierboasă s-a refăcut şi a atins înălţimea de 15cm.

Numărul animalelor repartizate pe o păşune se stabileşte în funcţie de producţia ce poate fi obţinută pe acea suprafaţă.

Sporirea productivităţii pajiştilor va fi rezultanta implicării directe a proprietarilor asociaţiilor crescătorilor de animale, a consiliilor locale, a respectării politicilor agrare în aplicarea legilor şi regulamentelor de îmbunătăţire, întreţinere şi folosire a fondului pastoral.

Vă mulţumesc.