Parliamentary debates

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Acest Guvern a rămas cu nostalgia statului care face totul, de la care aştepţi totul, pentru că el, statul, are grijă de oricine, oricând şi oriunde.

Este bine să le asigurăm oamenilor un anume confort psihic că nu vor muri de foame, că se va găsi pentru fiecare un ajutor din partea colectivităţii, dar de aici şi până la a-i amăgi pe oameni că vor primi de la stat totul şi că ei vor sta acasă drumul este lung, periculos şi păgubitor.

În ultima vreme, l-am văzut, în câteva emisiuni de televiziune, pe ministrul finanţelor publice promiţând ajutoare peste ajutoare, facilităţi de tot felul, de parcă era ministrul protecţiei sociale, nu cel al finanţelor care trebuie să se îngrijească de gospodărirea judicioasă a banului public.

Am auzit că peste un milion de familii, în medie circa trei milioane de cetăţeni, vor primi ajutoare pentru încălzirea locuinţelor în această iarnă.

Asta înseamnă că o şeptime din populaţia României nu este capabilă să-şi plătească costurile aferente încălzirii locuinţelor, adică se află într-o sărăcie lucie, ceea ce demonstrează că politicile guvernamentale au avut ca efect tocmai sărăcirea populaţiei.

Dacă punem la socoteală restul ajutoarelor acordate de stat pentru diverse categorii de cetăţeni, putem ajunge la concluzia că peste jumătate din populaţia României este asistată social, este întreţinută de stat.

Este clar că statul va deveni falimentar cu aceste politici care repartizează resursele bugetare pentru voturi, având caracter electoral, în loc să aplice politici de creare de locuri de muncă, de reducere a corupţiei prin care să crească veniturile cetăţenilor care să fie capabili din munca lor să-şi asigure traiul de zi cu zi.

Absenţa politicilor de dezvoltare şi de susţinere a iniţiativei private a adus ţara în sapă de lemn şi a sărăcit populaţia care nu-şi poate permite un trai decent.

De aceea este de neînţeles activitatea ministrului finanţelor publice, care a uitat şi să susţină politici de utilizare raţională a banului public şi s-a pus în situaţia primitivă de a secătui bugetul ţării, aspect pentru care va trebui să dea socoteală potrivit legii răspunderii ministeriale.

Probabil că atunci va înţelege că impostura nu poate acoperi lipsa de profesionalism, de loialitate faţă de popor şi de lipsă de responsabilitate politică şi vor înţelege şi alţii că ministeriatul nu este numai o sursă de privilegii, ci şi un scaun plin de răspunderi, inclusiv de natură penală.

Sper ca guvernanţii, oricare ar fi ei, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lor şi trebuie să ştie că vor fi traşi la răspundere pentru o activitate defectuoasă, pentru că ei gestionează banul public.