Parliamentary debates

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Construim sau nu un Parlament puternic?"

Discuţia amplă asupra sistemelor parlamentare, asupra votului uninominal este foarte importantă, dar consider că la fel de importantă este şi funcţionalitatea care se asigură Parlamentului în cadrul constituţional existent.

În România, şansa de a deveni un Parlament puternic poate să apară odată cu schimbarea mentalităţii parlamentarilor şi autorităţilor statului în ceea ce priveşte relaţia care se stabileşte între puterea executivă şi puterea legislativă, acest lucru fiind esenţial şi nu este strict condiţionat de forma sistemului parlamentar.

În perioada de după 1990, dar şi înainte, s-a stabilit o situaţie acceptată de mulţi parlamentari, şi prin intermediul disciplinei de partid, în care votul dat guvernanţilor s-a obţinut cu mare uşurinţă, fiind percepută o subordonare reală şi concretă a Parlamentului faţă de Guvern şi autoritatea Preşedintelui.

Care dintre guvernele postdecembriste au crezut cu adevărat în art.61 din Constituţie: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării"?

Parlamentul, este adevărat că şi prin prestaţia unor parlamentari, a fost mereu atenţionat de puterea executivă, iar unii miniştrii şi-au permis să facă o critică severă asupra acţiunilor Parlamentului, cu justificare sau nu, ultimul exemplu fiind dat de aprecierile doamnei ministru al integrării, Anca Boagiu.

Pentru prima dată, în istoria recentă a Parlamentului, a apărut o reacţie comună de solidaritate din partea deputaţilor Puterii şi ai Opoziţiei pentru sancţionarea Ministrului Integrării Europene. Acest lucru mă determină să cred că poate exista pentru lucruri esenţiale, fundamentale, o solidaritate de "breaslă", în faţa unei solidarităţi stricte de partid.

Aprobarea bugetului ar putea constitui o posibilitate de a face demonstraţia faptului că Guvernul este în slujba poporului şi a Parlamentului. În SUA şi în ţările membre ale UE, aprobarea bugetului constituie examenul cel mai greu al guvernelor.

Pregătirea aprobării este pe măsură, miniştrii militează, justifică necesităţile domeniului, se face o prezentare amplă la nivelul partidului sau partidelor de guvernământ, miniştrii trimit mesaje şi sunt prezenţi în faţa comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului, se desluşesc din timp intervenţiile parlamentarilor, au loc dezbateri la care societatea civilă este parte importantă, se analizează şi reanalizează priorităţile, se elaborează un program de comunicare în care mass-media este foarte importantă, toate aceste activităţi desfăşurându-se pe parcursul întregului an sau chiar a unui mandat.

Îmi revine în memorie exemplul prezentat de Hedrick Smith, în cartea "Jocurile puterii- politica la Washington DC", în care prezintă relaţia care există între autoritatea guvernamentală şi autoritatea legislativă, dând un exemplu în care neglijarea unei bune relaţii cu Congresul a determinat luarea unei decizii a majorităţii republicane, contrare dorinţei Preşedintelui republican Ronald Reagan.

Prezentată pe scurt, întâmplarea se prezintă astfel: Secretarul de Stat de la Apărare, Weinberger, a început în primăvara anului 1983 o luptă cu reprezentantul legislativului pentru o majorare reală a bugetului Pentagonului cu 10%. Această dorinţă a determinat un adevărat scandal printre republicanii îngrijoraţi de deficit.

Pete Domenici, preşedintele Comisiei pentru buget din Senat, a protestat faţă de dorinţa lui Weinberger de a majora bugetul şi faţă de exprimările prăpăstioase contra posibilelor reduceri de fonduri destinate apărării. În acest fel s-a creat o stare de spirit, la nivelul majorităţii absolute, care s-a transformat în a fi ostilă faţă de Pentagon.

Preşedintele Ronald Reagan a fost atenţionat, prin intermediul lui Weinberger şi W.Clark - consilier pentru Securitate Naţională, de Domenici şi de liderul majorităţii din Senat, Howard Boker, asupra realizării unui compromis de acceptare a unei creşteri de doar 7,5% a cheltuielilor pentru Apărare. Weinberger nu şi-a dat seama de starea de spirit a comisiei, a desconsiderat avertismentul şi l-a îndemnat pe Reagan să îl sune pe Domenici şi să îi spună să mobilizeze trupele republicane pentru susţinerea Pentagonului.

Preşedintele l-a sunat în ultimul moment, la insistenţele Secretarului de Stat pentru Apărare, în timpul în care comisia vota. " Nu puteţi lua o decizie astăzi , i-a ordonat el lui Domenici, trebuie să mai amânaţi. Nu, nu voi amâna", a replicat cu duritate Domenici".

Comisia a respins creşterea de 10%, propusă de Weinberger, cu 19 voturi contra 2 şi a aprobat o creştere de cinci procente cu 17 voturi contra 4. Opt senatori au rupt sigur relaţiile cu Regan in aceea zi. Până la urmă, Senatul a promulgat creşterea cu cinci la sută, Camera Reprezentanţilor cu trei la sută, iar compromisul final propunea 4%.

"Dacă Weinberger s-ar fi arătat mai flexibil mai devreme, a spus Domenici, poate că ne-am fi înţeles la 6 procente".

Care este morala acestei întâmplari?

Comportarea în timp a reprezentanţilor mă determină să afirm că Puterea Parlamentului nu apare nici în momentul aprobării bugetului, dimpotrivă, Primul Ministru, în calitate de preşedinte de partid, dă în continuare lecţii Camerei Deputaţilor, fiind sigur pe rolul colegilor de Alianţă.

Parlamentarii actualei Puteri nu cunosc filozofia care stă la baza construcţiei bugetare a actualului Guvern, miniştrii au venit foarte rar, cu totul şi cu totul accidental, în cadrul comisiilor pentru a justifica fondurile necesare pentru realizarea priorităţilor. Prin modul de comportament, se creează percepţia că acest buget este mai mult o realizare a aparatului tehnic de specialitate, care nu ar necesita o discuţie politică serioasă. Numai aşa se explică faptul că pe parcursul unui an, singurele discuţii purtate la nivelul Comisiilor permanente au fost doar cele de prezentare înaintea votului de învestitură din Parlament. Nu au avut timp, se poate. Au avut alte preocupări, se poate. Au neglijat rolul Parlamentului, se poate. Şi acest lucru este grav, realizându-se imaginea că este suficientă activitatea în laboratorul de creaţie a ministerului, fără ca rezultatele să devină publice în timp util.

Care sunt priorităţile Guvernului şi ale ministerelor? Care este modalitatea de utilizare a resurselor financiare? Consider că aceste lucruri ar trebui cunoscute şi de putere şi de opoziţie.

Se discută despre sistemul uni sau biparlamentar, de votul uninominal, dar cred ca până la o nouă reformulare a formei şi acţiunii Parlamentului este necesar a se schimba, pe fondul legislativ existent, relaţiile care se stabilesc între puterea legislativă şi puterea executivă.

Fac un apel pentru colegii de Parlament, indiferent de formaţiunea politică, pentru a trata cu maximă responsabilitate proiectul de buget, pentru că utilizarea raţională şi eficientă a banului public porneşte de la realizarea unui buget axat pe priorităţi şi pe programe foarte clare.

Solicit parlamentarilor de Cluj, prefectului, preşedintelui Consiliului Judeţean, primarilor, reprezentanţilor mediului de afaceri, a universităţilor, a societăţii civile realizarea unei întâlniri pentru a discuta priorităţile judeţului care pot fi susţinute la nivelul bugetului de stat.

Programele, atât ale Puterii, cât şi ale Opoziţiei, pot deveni realitate numai dacă ele sunt asigurate de o finanţare corespunzătoare la nivelul instituţiei bugetului, care face echilibrul între dorinţă şi putinţă.

În acest fel, parlamentarii pot să facă o demonstraţie a puterii de reprezentare şi de respectare a art.61 din Constituţie, că creează climatul de discuţie şi de însuşire a priorităţilor de care are nevoie o comunitate.