Emil Radu Moldovan
Emil Radu Moldovan

Sittings of the Chamber of Deputies of April 10, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 10, 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Emil Radu Moldovan - declaraţie politică cu titlul "De la scandal la eşec";

 

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "De la scandal la eşec"

În aceste zile, atenţia presei, a oamenilor politici şi a majorităţii populaţiei a fost captată de criza care s-a acutizat între PNL şi PD. Nimeni nu a acordat o cât de mică atenţie altor evenimente care erau de o gravitate aproape fără precedent în istoria României de după revoluţie.

Ele arată foarte clar situaţia dezastruoasă în care a ajuns populaţia acestei ţări în urma scandalurilor repetate şi incompetenţei guvernării care acum poate fi numită, fără riscul de a greşi, de tristă amintire.

Astfel în unele judeţe ale ţării, pensionarii, datorită sărăciei lucii în care trăiesc, au ajuns să cumpere lapte care avea termenul de valabilitate expirat.

În faţa unei asemenea situaţii care arată dramatismul celor mai mulţi dintre pensionari, primul lucru care îmi vine în minte sunt cuvintele din campania electorală ale lui Traian Băsescu, dar şi ale celorlalţi lideri politici aflaţi acum la putere care afirmau că, după ce vor accede la putere, principala lor preocupare va fi ca românii să trăiască bine.

Ei, uite domnilor politicieni aflaţi la putere, că după doi ani şi ceva în care le-aţi oferit scandaluri şi indiferenţă, pensionarii nu trăiesc bine, din contră, chiar o duc din ce în ce mai rău.

Iar situaţia nu este diferită nici în alte domenii şi nici pentru alte categorii de populaţie. Spre exemplu, în sănătate aflăm că medicamentele compensate s-au epuizat din nou şi că iarăşi oamenii au fost nevoiţi să-şi cumpere cu banii lor medicamentele. Aici, situaţiile de criză s-au repetat atât de des şi la intervale de timp regulate, încât nu mai e clar dacă e incompetenţă sau pur şi simplă prostie a celor care administrează situaţia.

De altfel, în ceea ce priveşte întregul act de guvernare, nimeni nu mai ştie despre ce e vorba, deoarece chiar atunci când are de rezolvat probleme sociale grave care se acutizează pe zi ce trece, guvernul este preocupat de scandaluri încât nimeni nu mai pricepe dacă avem de-a face cu un guvern incompetent sau total rupt de realitate.

Având în vedere modul în care au guvernat până în acest moment, prin dezastrul în care au adus populaţia, oamenii care compun guvernul sunt în primul rând incompetenţi. Iar această incompetenţă este dovedită în fiecare zi prin faptul că în loc să vină cu soluţii concrete pentru problemele cu care se confruntă cetăţeanul de rând ei nu fac altceva decât să creeze crize peste crize şi să se ocupe de cu totul altceva.

Nevoile cetăţeanului nu se regăsesc printre preocupările lor deoarece, pur şi simplu, nu au capacitatea de a le rezolva, sunt depăşiţi total de situaţie. Astfel afirm cu tărie că în aceste momente incompetenţa este la putere în România.