|
Domnul Nicolae Popa: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se referă la ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, protestele agricultorilor care se simt jecmăniţi de comercianţi. Este foarte greu să explici unui ţăran sau fermier care munceşte de dimineaţă până seara, că litrul de lapte pe care-l obţine cu atâta trudă nu-l poate vinde cu mai mult de 6.000-7.000 lei vechi pe litru, în condiţiile în care pe rafturi, în alimentare şi în marketuri, litrul de lapte, se vinde între 20.000 şi 45.000 lei vechi pe litru. Cine câştigă din treaba acesta? Răspunsul este simplu: procesatorii, adică fabricile de lapte şi intermediarii, adică supermarketurile. Tot acest sistem nu se răsfrânge, însă, doar asupra producătorilor, care primesc un preţ mai mic decât cel meritat probabil, dar şi asupra populaţiei, care este nevoită să scoată mai mult din buzunar pentru a cumpăra aceste alimente. Cu ce or fi greşit oamenii aceştia, ca să fie trataţi într-o asemenea manieră? La această întrebare trebuie să dea răspuns cei care beneficiază de acest produs şi-l prelucrează. Avem situaţii de acest gen mai în toate fabricile de lapte, care achiziţionează laptele, vă spuneam, la un preţ derizoriu, deşi acesta este în conformitate cu standardele de calitate prevăzute de lege. Decât să se cumpere lapte din Ungaria, Polonia şi de prin alte ţări, eu cred că ar fi mult mai bine să-i ajutăm pe producătorii de lapte de la noi, să-i încurajăm să producă atât lapte cât avem nevoie şi în condiţii de plăţi convenabile pentru ambele părţi. Dacă lucrurile vor merge în acelaşi ritm şi atitudinea marilor consorţii monopoliste de prelucrare a laptelui şi a intermediarilor va rămâne la fel, atunci vom fi martorii pasivi ai falimentului zootehniei româneşti. Este clar că aceste practici monopoliste trebuie să înceteze şi să se creeze nişte relaţii contractuale ferme şi parteneriate bazate pe respect şi pe fundamentul real al economiei de piaţă, în care ambii parteneri trebuie să câştige. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a luat în discuţie această gravă situaţie şi, începând din această săptămână, vom avea întâlniri cu producătorii, procesatorii şi reprezentanţii supermarketurilor, pentru a ajunge la un acord între cei trei parteneri şi, bineînţeles, pentru dezamorsarea situaţiei conflictuale. De asemenea, vom cere Consiliului Concurenţei să verifice modul în care se formează profitul atât la procesatori, cât şi la intermediari, elementele de cost, pentru a stopa acest gen de comerţ gangsteresc. Noi nu putem stabili preţuri minime, acest lucru fiind împotriva regulilor unei pieţe libere concurenţiale. Acest lucru contravine şi prevederilor constituţionale unde, la art.44 se spune că "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită...". Putem, însă, interveni pentru a nu permite crearea unui monopol al procesatorilor şi al supermarketurilor în acest sector foarte sensibil şi vom încerca să asigurăm condiţii egale pentru toţi participanţii la jocul economic. De aceea, vom folosi toate pârghiile şi instrumentele de control, pentru a pune la punct această situaţie care se pare că a cam scăpat de sub control. Vă mulţumesc.
|