Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Urmează Grupul parlamentar al PSD+PC. Îl invit la microfon pe domnul deputat Ion Burnei.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ion Burnei:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Bugetul de stat pe 2009 a fost, în sfârşit, adoptat de Parlament. De acum este cazul să ne liniştim şi să trecem la treabă cu toată seriozitatea şi responsabilitatea pe care le incumbă vremurile apăsătoare generate de criza economică şi financiară mondială. Din păcate, viaţa politică, economică şi socială din ţara noastră nu se înscrie nici astăzi în acest curs firesc.

Reprezentanţii unora dintre ministere, opoziţia, sindicatele, pensionarii se declară nemulţumiţi de defalcarea bugetului. Dintre toţi, cei mai nemulţumiţi se arată lucrătorii din sistemul sanitar, care nu numai că n-au ajuns la acele mult visate alocaţii echivalente cu 6% din p.i.b., dar se văd în situaţia ingrată ca finanţarea sănătăţii să fie mai redusă ca în 2008 când, aşa cum se ştie, multe spitale ajunseseră în stare de colaps din cauza lipsei de bani. Se găsesc bani, până şi în vremuri de criză, pentru cerinţele şi chiar extravaganţele Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei, justiţiei, diplomaţiei, turismului şi ale altor instituţii, nu însă şi pentru sănătate, deşi la uşile spitalelor batem de când venim pe lume şi până închidem ochii. Oare de ce suntem atât de orbi, atât de nepăsători faţă de propria sănătate într-o epocă în care cancerul, bolile cardiovasculare şi cele respiratorii, SIDA şi atâtea alte maladii grave - ca să nu mai vorbim de frecventele accidente de muncă, dar mai ales de cele rutiere - seceră anual viaţa a zeci de mii de oameni?

Anul acesta, sub impulsul crizei economice, sănătatea dă semne vizibile, încă de pe acum, că va intra în agonie. În mod aberant, se preconiza ca fondurile acordate asistenţei medicale primare să fie reduse cu 40% faţă de cele din 2008. În faţa protestului energic al medicilor de familie, care au anunţat că îşi vor închide cabinetele, ministrul sănătăţii a revenit, anunţând că în primul trimestru al acestui an alocaţiile nu vor fi modificate, urmând ca în perioada aprilie-decembrie ele să fie reduse doar cu 12%.

Ministerul Sănătăţii va acoperi restul celor 28 de procente, din reducerea iniţială de 40%, prin cârpelile viitoarelor rectificări bugetare şi din "coplata" unor servicii medicale, ce va fi introdusă în vara acestui an, măsură nefericită, în baza căreia pacienţii vor plăti în mare parte orice banală consultaţie făcută la cabinetul unui medic de familie sau într-un spital. Pe bună dreptate, oamenii se întreabă pentru ce mai plătesc asigurările de sănătate. Alături de preţul exorbitant al medicamentelor, chiar şi al celor compensate, "coplata" consultaţiilor medicale constituie încă o grea lovitură dată bolnavilor. În 2009 avem toate şansele să murim cu zile, fie acasă, fie în vreo ambulanţă care îşi face loc cu greu spre "Urgenţă", prin traficul infernal, fie pe culoarele aglomerate ale spitalelor, fie purtaţi cu cinism între diverse instituţii medicale, de medici care au uitat cu totul de jurământul lui Hypocrat cel care, cu 2350 de ani în urmă, punea bazele medicinii.

Odată internaţi, în unele spitale bolnavii stau câte doi într-un pat, iar aşezămintele de sănătate vechi şi nereparate de zeci de ani ameninţă să se prăbuşească. Multe spitale resimt acut lipsa dotărilor moderne, deficitul de medici, neajunsurile în privinţa medicamentelor sau a sângelui pentru transfuzii. Pe deasupra, prost plătiţi, unii medici lucrează blazaţi, cu gândul spre Occident, unde sunt plătiţi cu salarii de zece ori mai mari decât cele din România.

Evenimentele grave care s-au petrecut în ultima vreme la Slatina, la Satu Mare şi în alte spitale din ţară au evidenţiat şi mai mult faţetele inumane ale relaţiilor dintre medic şi pacient. Autorităţile se mărginesc să condamne la unison personalul medical, iar presa, în goana după senzaţional, se străduieşte, în mod aberant, să creeze o prăpastie între spital şi populaţie, acreditând ideea că întotdeauna medicul este de vină. Dar, oare, ministerul, casa de asigurări de sănătate, organele locale n-au nicio responsabilitate pentru subfinanţarea cronică a spitalelor, pentru lipsa personalului sanitar şi a medicamentelor? Oare bolnavii care amână cu săptămânile examenele medicale, iar atunci când se prezintă la spital este prea târziu, n-au nicio vină? În asemenea condiţii nu este de mirare că o treime din populaţia ţării suferă de diabet, o zecime reclamă afecţiuni cardiovasculare, 7% dintre oameni sunt diagnosticaţi cu cancer, iar 3% sunt predispuşi la accidente cerebrale.

Având un potenţial medical cu puţin peste 50% din necesar, România a ajuns printre ţările europene cu cea mai ridicată rată a morbidităţii. În asemenea condiţii şi sub ameninţarea crizei economice, nouă, românilor, nu ne rămâne decât o singură speranţă - aceea ca Dumnezeu să ne dea sănătate.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.