Parliamentary debates

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

"N-am văzut profesori care să moară de foame"

Intens mediatizata declaraţie a ministrului educaţiei m-a ajutat să înţeleg adevărata semnificaţie a politicii actualului guvern: aşteptăm să moară lumea de foame. Acesta este secretul şi a fost în faţa noastră atâta timp, iar noi ne-am tot întrebat de ce nu se iau adevăratele măsuri anticriză în loc să se ciupească puţin câte puţin din bugetul pensionarilor, al salariaţilor la stat (dar numai cei cu venituri modeste) şi chiar din puşculiţa şcolarilor, cărora nu le mai dăm burse şi le recalculăm alocaţiile.

Este inutil să mai spun faptul că într-o guvernare responsabilă, de bun simţ, un astfel de ministru, cu astfel de declaraţii, era demis şi uitat în aceeaşi zi. Cu atât mai mult cu cât nu se află la prima gafă ministerială. Departe de mine intenţia de a contabiliza greşelile de la Ministerul Educaţiei. Încerc totuşi să înţeleg de ce s-a lucrat pe ascuns la un proiect de lege a învăţământului, de ce s-a decis în birourile din Bucureşti comasarea şcolilor şi disponibilizarea profesorilor, fără să se cunoască ce presupune asta, la faţa locului, de ce ministrul stă ascuns în spatele unui purtător de cuvânt gata de atac, în loc să discute cu sindicaliştii care au renunţat să mai predea de mai bine de o săptămână.

Iată, aşadar, că nu vorbim despre un caz izolat referindu-ne la declaraţia cel puţin neinspirată a ministrului, ci despre un tipar, un model de ministru, mult prea depăşit de situaţie, care este nedumerit în faţa huiduielilor şi a protestelor atât de vocale ale profesorilor aflaţi la limita existenţei. Dar, vorba domniei sale, până nu mor, nu reprezintă o prioritate.

Mi-ar fi plăcut, recunosc, să aud şi restul comentariilor ministrului Funeriu, de exemplu din ce crede domnia sa că mai trăiesc profesorii. Meditaţii va spune, probabil. Dar uită că este criză pentru toată lumea, ceea ce reduce veniturile familiilor în general, aşa că meditaţiile sunt mai puţine şi costă mai puţin. Plus de asta, nu ne medităm toţi la educaţie fizică, la desen sau la limba latină, de exemplu. Învăţătorii nu cred că sunt milionari din meditaţii, iar educatorii nici nu ştiu ce sunt acelea meditaţii. Poate ne spune, deci, Daniel Funeriu ce idei de afaceri are pentru cei de la catedră, în aşa fel încât să nu moară de foame.

Dincolo de ironia multor declaraţii făcute de miniştrii cabinetului Boc, chiar de premierul însuşi, constat că nu se ascunde nimic. Aş înţelege să fii la nivel declarativ mai dur, mai tăios, ca să putem digera criza şi să înţelegem pericolul, dacă în timpul acesta ai respecta programul anticriză, dacă ai "strânge cureaua" celebră, deja, şi pentru ministeriabilii PDL şi nou numiţii şefi de instituţii. Dar să spui că un salariu de 1.000 ron este rezonabil pentru un profesor, timp în care dai mii de euro directorilor înregimentaţi politic, este sfidător şi de neacceptat.

Opoziţia nu critică de dragul de a critica, stimaţi colegi, ci pentru că îi oferiţi zilnic material didactic. Vă mărturisesc că am zilnic câteva subiecte de interpelări, declaraţii politice sau de comunicat în conferinţe de presă. Zilnic mai apare ceva de contestat în instanţă, aşa că nu mă miră reacţia maselor care îşi strigă nemulţumirea în faţa Guvernului sau scriu pe bloguri şi presei, în general.

Mă miră, în schimb, lipsa de reacţie şi nonşalanţa cu care se fac promisiuni sau se spune "nu am ştiut". Cum pot să-l cred pe Emil Boc că va pedepsi vinovaţii în cazul protestelor de la Buzău, când oamenii aceia nu mai predau de o săptămână. Mai mult, toate ziarele au scris motivul grevei lor: li s-au tăiat salariile, la 30% din suma cuvenită. Era clar de la bun început. Primul ministru demarează în a doua săptămână o anchetă, timp în care profesorii trebuie să fie recunoscători, probabil.

Problema învăţământului nu reprezintă o prioritate pentru actualul guvern şi am înţeles asta. Motivele nu le ştiam, dar le-am înţeles acum, când ministrul Educaţiei a avut amabilitatea să ne explice. În aceste condiţii, permiteţi-mi să nu mai cred în grija pentru elevi şi profesori pe care o va manifesta statul prin noua lege a învăţământului, să nu mai cred în reformarea acestui sector, care va face lucrurile să meargă. Demagogia a fost demascată chiar de protagoniştii acestei comedii triste, tot ceea ce va urma după fiind o încercare nereuşită de a ne şterge impresia urâtă pe care ne-a lăsat-o singurul ministru al educaţiei care urăşte profesorii şi care pregăteşte proiecte de legi secrete.

În acest context, reiterez solicitarea pe care i-am făcut-o şi în scris ministrului, despre care l-am informat şi pe Emil Boc, aceea de a elibera fotoliul de ministru al educaţiei, predând mandatul cuiva interesat şi capabil.