Parliamentary debates

Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase:

"Basarabia e România doar în sloganuri"

Cuprinşi de febra evenimentelor mărunte şi lipsite de importanţă, pierdem din vedere aspectele importante care influenţează, de fapt, buna funcţionare a fiecărui stat. O greşeală pe care o repetăm voit sau inconştient, dar care, într-un final, va ajunge să ne coste destul de scump, din cauză că nu am reacţionat la timp şi corect pentru a îndrepta lucrurile într-o direcţie bună.

O temă de actualitate, care pe bună dreptate merită dezbătută şi întoarsă pe toate feţele, este unirea României cu Basarabia şi efectele pe care aceasta le va avea asupra ambelor ţări pe termen lung. Există însă două vorbe din popor prin care putem descrie de altfel părerile referitoare la acest posibil proces: "sângele apă nu se face", dar nici "dragoste cu forţa nu se poate". Ei bine, cea dintâi zicală ar fi cea mai potrivită, din punctul meu de vedere, pentru a convinge românii de aici şi de dincolo de Prut că unirea ar reprezenta în primul rând reîntregirea neamului românesc - unirea cu ţara mamă. Ştim foarte bine că unirea Basarabiei cu România a avut loc pe 9 aprilie (27 martie pe stil vechi) şi a fost de fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812, iar Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România Mare. Din păcate, efectele au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Aşa cum am mai spus, nici "dragoste cu forţa nu se poate", deoarece mulţi dintre românii de peste Prut nu văd cu ochi buni această reunificare, iar după părerea mea ezitările manifestate în rândul oamenilor obişnuiţi vin pe seama unei informări incorecte sau chiar a lipsei de informare. Dacă în ţara noastră 3 din 4 români sunt de acord cu unificarea, de cealaltă parte, doar jumătate din populaţie o susţine, fără a înţelege că ea ar putea reprezenta una dintre cele mai bune alternative la momentul actual, luând în considerare presiunile externe de ordin politic şi economic.

Chiar dacă provenim din acelaşi tip etnogenetic format în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi avem aceleaşi vechi tradiţii populare, se pare că în acest moment putem vorbi despre două popoare diferite, care nu mai au în comun nici măcar "viaţa economică, socială sau psihologică", în primii zeci de ani rusificarea Basarabiei s-a făcut domol, fiind numit la început un guvernator ales chiar din rândurile boierilor români, însă după războiul din Crimeea, lucrurile au început să se complice şi s-a trecut la schimbarea echilibrului etnic al provinciei, permiţând intrarea multor evrei, a găgăuzilor şi bulgarilor, fapt care a dus la o răsturnare rapidă a proporţiei etnice. În ciuda acestui fapt, a rămas o majoritate vorbitoare de limbă română, însă diferenţe semnificative se resimt în cazul limbii vorbite de cetăţenii moldoveni. De exemplu, în spaţiul pruto-nistrean limba de circulaţie este cea rusă, în regiunea autonomă Găgăuz Eri, limba rusă este limba de comunicare interetnică, în regiunea separatistă transnistreană are statut de limbă oficială, fapt care contribuie la menţinerea unor legături migraţionale, care le oferă cetăţenilor moldoveni posibilitatea unor noi locuri de muncă sezoniere, statisticile vorbind de aproximativ 600.000 de moldoveni care se află la muncă în fostele state sovietice.

Deşi proiectul ar trebui să fie unul prioritar, disputele şi interesele politice îşi pun şi aici amprenta, reuşind să distragă atenţia de la realele interese care ar favoriza cetăţenii şi de la măsurile care ar trebui implementate pentru a face posibilă reuniunea celor două teritorii. Suntem conştienţi că atât noi cât şi Republica Moldova trebuie să facem progrese economice pentru a putea transforma acest ideal în realitate.

Din exterior lucrurile nu sunt văzute tocmai bine, iar proiectul nu pare unul fezabil în viitorul apropiat, o piedică importantă fiind reprezentată de opoziţia Rusiei. Deşi, dacă acesta se va înfăptui, Moldova va putea beneficia de o serie de avantaje printre care doresc să specific accesul la fondurile europene, dar şi către pieţele bătrânului continent.

Aşa cum mai spus, progrese trebuie să se înregistreze de ambele părţi, pentru că în condiţiile în care ţara noastră poartă povara unuia dintre cele mai sărace state membre UE, va întâmpina cu siguranţă probleme serioase în a absorbi o ţară slab dezvoltată, care are un teritoriu disputat şi, în acelaşi timp, se confruntă cu probleme etnice. Raţiunile economice pun, de altfel, sub semnul întrebării această eventuală unire teritorială, ţinând cont şi de realităţile economico-financiare înregistrate de ambele state la sfârşitul anului 2013.

Declaraţiile curg necontenit de pe ambele maluri ale Prutului, pentru că, să fim realişti, ideea implică o serie de interese destul de puternice. Atât argumentele pro cât şi contra ale cetăţenilor moldoveni au temeiuri solide, care dau naştere unor dezbateri aprinse. Fie procesul este văzut drept o ambiţie de redesenare a hărţii României, fie un pas important pentru a atinge împreună nivelul ţărilor vestice.

Deşi iniţial românii erau mult mai deschişi faţă de unire, iată că discuţiile publice purtate pe respectiva temă au crescut, şi în Moldova, numărul celor care par să agreeze proiectul, însă suportul popular de aici nu deţine majoritatea. Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca el să crească, prin transformarea României într-o ţară cât mai atractivă pentru cetăţenii Moldovei.

De ambele părţi trebuie conştientizat faptul că orice victorie presupune şi o serie de sacrificii, iar materializarea acestui vis implică o serie de eforturi economice, dar dacă luăm în calcul exemplul Germaniei, consider că acestea ar trebui asumate de cele două state, pentru a obţine rezultate cu adevărat notabile în evoluţia lor.

Ideea necesită discuţii amănunţite şi oferirea de informaţii cât mai clare în legătură cu beneficiile pe care le presupune. Doar aşa va putea fi înţeleasă corect de cât mai mulţi, iar cei care o refuză, vor putea fi convinşi de faptul că avantajele pe care le implică nu sunt deloc de neglijat. Astfel, orice persoană din Republica Moldova, indiferent de etnie, se va putea bucura de drepturile depline ale unui cetăţean european. Despărţirea de o provincie în care sunt aproximativ 70% români este o anomalie care mai devreme sau mai târziu va trebui îndreptată, pentru că ne aflăm în faţa unei situaţii nefireşti, constituită pe seama unor încercări de dezbinare pe bază etnică.

Constat cu dezamăgire că inscripţiile triumfale "Basarabia e România" nu mai sunt confirmate de realitate, sloganul fiind pus sub semnul întrebării atât de oficialii români, cât şi de cei moldoveni, lucru care întârzie traducerea lui în fapte.