Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.70/2015
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.183 | George Ionescu - intervenţie dedicată Zilei internaţionale a monumentelor şi siturilor; | ![]() |
||
|
"Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor" Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor se sărbătoreşte în fiecare an pe 18 aprilie, dată stabilită la iniţiativa Comitetului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (International Council on Monuments and Sites - ICOMOS), anul acesta împlinindu-se şi 50 de ani de activitate a acestuia. Acesta cuprindea în martie anul acesta 9.500 de membri individuali din 144 de ţări, 110 comitete naţionale şi 28 comitete ştiinţifice Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată pe 18 aprilie 1982 şi ulterior a fost aprobată la Conferinţa Generală UNESCO din 1983. În fiecare an se stabileşte o temă distinctă în jurul căreia se organizează numeroase activităţi şi evenimente cum ar fi: conferinţe, mese rotunde, expoziţii, evenimente festive etc. menite să atragă atenţia populaţiei asupra vulnerabilităţii patrimoniului cultural şi importanţei protejării acestuia. Lista Patrimoniului Mondial cuprinde 1.007 de proprietăţi din 161 de state, monumente considerate de Comitetul Patrimoniului Mondial ca având o valoare universală excepţională. Dintre acestea 779 sunt cu specific cultural, 197 sunt naturale, 31 sunt mixte, iar 46 sunt în pericol de a se distruge. Ţara noastră are trecute pe Lista Patrimoniului Mondial : Delta Dunării, biserici din Moldova, Mănăstirea Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, centrul istoric din Sighişoara, biserici de lemn din Maramureş. Este important să ne amintim de siturile şi monumentele pe care România le are şi de starea în care acestea se află, să conştientizăm importanţa lor, iar dacă autorităţile s-ar implica mai mult, acestea ar putea fi introduse în circuitul turistic pentru a putea fi vizitate, punându-se şi mai mult în valoare ţara noastră. |



