Parliamentary debates

Domnul Puiu Haşotti:

Domnul deputat Emil Rus. Urmează domnul deputat Mihai Baltă.

Vă rog foarte mult să vă restrângeţi cât se poate declaraţiile, pentru că am depăşit timpul.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea se referă la un aspect care ar trebui să dea de gândit tuturor parlamentarilor asupra necesităţii de a acţiona cu responsabilitate maximă pentru prevenirea adoptării de reglementări, al căror conţinut ridică semne de întrebare cu privire la constituţionalitatea lor.

Oare sunt posibile asemenea situaţii?

Din păcate, da. Am în vedere un exemplu recent, mai precis Legea bancară nr.58/1998, ale cărei modificări şi completări aprobate de curând în Parlament menţin şi dezvoltă chiar reglementări care, cel puţin teoretic, suscită discuţii cu privire la respectarea prevederilor constituţionale.

Concret, este vorba de prevederile art. 71, art. 83, art. 83 alin. 1 şi art. 83 alin. 2 din lege. Astfel, art.71 prevede că aplicarea sancţiunilor prevăzute la art.69, alin.2, lit.d) şi lit.e), respectiv "retragerea aprobării date conducătorilor şi/sau administratorilor băncii" - lit.d) - şi "retragerea autorizaţiei băncii" - lit.e) -, este de competenţa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Nimic de zis, numai că art.83 din aceeaşi lege prevede că aceste sancţiuni pot fi contestate, în termen de 15 zile de la comunicarea lor, - unde credeţi? Tot la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, care se pronunţă prin hotărâre în termen de 30 de zile de la data contestării.

Deci, legea reglementează (caz unic în legislaţia românească) judecarea contestaţiei unei sancţiuni de către acelaşi organism - care a şi aplicat-o.

La acelaşi articol se prevede că hotărârea Consiliului de administraţie poate fi atacată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.

Dar, la art.83 apare o nouă surpriză, prevăzându-se expres că: "Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale. În cazul contestării în instanţă a actelor Băncii Naţionale a României, instanţa judecătorească se va pronunţa asupra legalităţii acestor acte".

Cu alte cuvinte, nimeni - nici chiar instanţa supremă - nu poate să se pronunţe asupra justeţei măsurilor şi hotărârilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate doar să se pronunţe asupra legalităţii actelor Băncii Naţionale a României, mai direct spus, să confirme dacă banca avea sau nu competenţa de a lua deciziile respective.

Este, cred, evident că prevederile menţionate sunt cel puţin în situaţia de a ridica serioase semne de întrebare cu privire la respectarea art.24 din Constituţia României, pe care îmi permit să-l reproduc în întregime: "Dreptul la apărare este garantat". "În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu".

Aceeaşi lege conţine prevederi care dau dreptul Băncii Naţionale a României de "a stabili, prin reglementări şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii, activităţii şi experienţei persoanelor desemnate în calitate de conducător sau administrator al unei bănci, precum şi alte reguli şi norme etice şi profesionale pentru personalul bancar" (art.25 alin.2) sau "de a stabili prin reglementări şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii acţionariatului unei bănci" (art.25 alin. 3), decât cele prevăzute de lege.

Deci, Banca Naţională a României are dreptul să emită norme pentru completarea legii, nu numai pentru aplicarea ei.

Consider că avem de-a face cu o situaţie destul de periculoasă, care generează şi încurajează arbitrariul, deschide larg poarta abuzurilor, săvârşirii de ilegalităţi, se poate spune chiar stimulării actelor de corupţie.

Nu neg necesitatea unor legi ferme, clare, eficiente pentru întărirea ordinii şi disciplinei în activitatea bancară.

Sub acest aspect, Legea bancară nr.58/1998, cu modificările şi completările aduse, poate fi apreciată ca un act normativ reuşit, conţinând măsuri salutare pentru asigurarea respectării legalităţii, precum şi a prevenirii şi combaterii corupţiei.

Dar, carenţele subliniate pot conduce la efecte perverse, imprevizibile, cu consecinţe total opuse dezideratelor care au stat la baza filosofiei legii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în România există precedente care cer o deosebită atenţie pentru prevenirea unor astfel de cazuri, inclusiv în mediul bancar.

Desigur, în combaterea punctului de vedere expus mai înainte se poate invoca alinierea legislaţiei naţionale la legislaţia comunitară.

Dar, atrag atenţia că o motivaţie de această natură trebuie demonstrată concret, ceea ce îmi permit să spun că este imposibil de realizat, pentru simplul motiv că în ţările comunitare este exclusă o astfel de contradicţie între prevederile unei legi, oricare ar fi ea, şi prevederile constituţionale.

Chiar dacă ar exista poarta spre arbitrariu, abuzuri, corupţie nu s-ar putea deschide atât de uşor ca în România zilelor noastre.

De asemenea, s-ar mai putea invoca şi faptul că, parte din reglementările la care m-am referit au fost aprobate în trecut de Parlament.

Este adevărat, numai că precedentele constatate pun în lumină, o dată mai mult, eroarea făcută, dezvăluind atât nefirescul procedurilor aprobate, cât şi, mai ales, efectul lor nefast. Nu pot fi sub nici o formă adeptul menţinerii unei erori vecine cu reaua-credinţă şi de aceea, susţin cu tărie necesitatea de a urmări cu deosebită atenţie aplicarea acestor reglementări, singura modalitate care ne permite prevenirea unor situaţii extrem de neplăcute, de neînţeles şi de neacceptat.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.