Corneliu Ciontu
Corneliu Ciontu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.126/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.19 Corneliu Ciontu - declaraţie politică intitulată "Al treilea câştigă";

Domnul Corneliu Ciontu:

"Al treilea câştigă"

În cadrul civilizaţiei creştine există o distincţie esenţială în privinţa modului de raportare la diversitatea nesfârşită a ideilor şi obiectelor. Pragmatică şi orientată spre acţiune, lumea anglo-saxonă reduce orice problemă la două dimensiuni: bine sau rău, adevăr sau minciună, urât sau frumos. Acest mod de gândire - pe care îl putem numi binar - face ca în viaţa politică a Angliei sau Americii să existe doar două mari partide, care se succed fără răgaz la putere, fără a fi niciodată eliminate sau concurate pe scena politică. Influenţaţi de tipul lor specific de a vedea lumea împărţită în două tabere, anglo-saxonii aduc această viziune şi în viaţa politică.

În Europa centrală şi de est, universul nu mai este văzut în două culori, ci într-o mai mare bogăţie de nuanţe. Aici s-a inventat dialectica, adică împăcarea a două idei opuse printr-o a treia, care le include pe amândouă. Aici a fost venerată cu mai mare putere Trinitatea creştină. Aici a fost inventată a treia cale. În această parte a Europei nu vom găsi niciodată pe scena politică doar două partide. Germania, de pildă, prezintă un sistem politic cu trei partide principale; în Italia există o sumedenie de partide, dar, de obicei, doar trei se luptă pentru cucerirea puterii.

Alegerile din anul 2000 au consacrat şi în România un sistem cu trei partide. Avem, în primul rând, un partid creştin şi conservator - Partidul România Mare. Avem, apoi, un partid socialist - PSD, şi o alianţă liberală - Dreptate şi Adevăr. Pe cât se poate prevedea, aceste partide vor domina viaţa politică autohtonă în următoarele decenii. Toate vor cunoaşte, probabil, creşteri şi descreşteri, eşecuri, crize, dar îşi vor păstra nealterată poziţia de prim-plan. Aşa stând lucrurile, nu poate decât să ne surprindă strategia asupra căreia au căzut de acord, în perspectiva campaniei electorale, negociatorii PSD şi cei ai Alianţei D.A. Înţelegând că e mult mai comod să împarţi în alternanţă de doi puterea, aceste formaţiuni politice îşi propun să treacă sub tăcere existenţa şi iniţiativele celui de-al treilea pol politic - Partidul România Mare.

În fond, dacă în România s-ar institui un sistem cu doar două partide, acestea ar fi dispuse să-şi acopere reciproc erorile şi fraudele, aşa cum, de altfel, s-a şi întâmplat. Atât PSD, cât şi PNL sau PD, au fost implicate în actul de guvernare. Fiecare dintre ele are pe conştiinţă perioade negre din istoria contemporană. Fiecare a participat nemijlocit la devalizări de bănci, la falimentarea fondurilor de investiţii, la îndatorarea gravă a economiei naţionale. PSD, PNL şi PD se fac vinovate, deopotrivă, de privatizări ilegale, de vânzări de întreprinderi profitabile, de trimiterea în şomaj a unor specialişti instruiţi şi harnici.

Din acest motiv, instaurarea unui regim cu două partide ar fi cel mai bun mod de a trece sub tăcere aceste lucruri. Fiecare ar şantaja pe fiecare, fiecare ar avea despre celălalt dovezi decisive. În consecinţă, lucrurile ar putea fi muşamalizate. Apariţia în această schemă a unui al treilea partid, care nu are în spate o guvernare compromiţătoare, care nu a fost implicat în afaceri de corupţie şi care, în consecinţă, nu ar intra în jocul acestor acceptări tacite, este greu de tolerat pentru alianţa conştiinţelor pătate PSD-PNL-PD. Cu atât mai mult cu cât Partidul România Mare a făcut din eradicarea corupţiei politice un mesaj central, arătând că nu va ezita să-i aducă în faţa justiţiei, prin mijloacele constituţionale, pe toţi cei vinovaţi, oricât de importanţi sau de influenţi ar fi ei.

Iată, pe scurt, motivele pentru care PSD şi PNL-PD, în ciuda tuturor adversităţilor, sunt gata să bată palma atunci când vine vorba de ignorarea Partidului România Mare. Prin intermediul mass-media, subordonate într-un mod incalificabil puterii, activitatea PRM este total trecută în umbră. Până mai ieri eram atacaţi, calomniaţi, desfiinţaţi; relatările despre PRM căutau exclusiv grotescul şi tonul băşcălios. Astăzi, din senin, nici măcar nu mai existăm.

Ca şi alte strategii folosite de-a lungul timpului împotriva Partidului România Mare, şi aceasta este, totuşi, sortită eşecului. La urma urmei, ce soluţii mai au cetăţenii? Doresc o nouă guvernare PSD, precum cea din perioada 2000-2004, când datoria externă s-a triplat fără ca banii să ajungă la dumneavoastră? Doresc noi baroni locali, noi impozite strivitoare, noi fraude economice strigătoare la cer? Sau îşi doresc, mai bine, o nouă guvernare PNL-PD, asemeni celeia din perioada 1996-2000? Visează un nou guvern Ciorbea, măcinat de lupte pentru putere? Visează iarăşi un ministru liberal la justiţie şi unul democrat la industrii? Eu cred că nu. Eu cred că PSD, PNL şi PD au avut la dispoziţie 15 ani pentru a arăta ceea ce pot face în fruntea României. Nu avem economie de piaţă funcţională, suntem cea mai săracă şi mai coruptă ţară din această parte a Europei. Şi crede cineva că se pot schimba peste noapte cei care au făcut posibil acest lucru? Crede cineva că vor deveni, din senin, din corupţi - cinstiţi, din incompetenţi - pricepuţi? Din nou, eu cred că nu. Dar cred că o adevărată schimbare poate aduce ţara noastră pe drumul cel bun. Iar această schimbare, în actualul context politic, este numai Partidul România Mare. Anul 2004 este anul PRM.