Parliamentary debates

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

"Campanie electorală pe teme medicale"

Lumea medicală nu este un colţ de paradis în realitatea românească. În multe domenii - chirurgia laparoscopică, urologia endoscopică, tipizarea tisulară, transplantul - ne aflăm la nivelul anului 2000, spre cinstea corpului medical românesc. Dar, mentalitatea nu a suferit prea multe modificări. Aud unele lucruri şocante: brancardierul te lasă la camera de gardă, asistenta nu-ţi face tratamentul la timp sau îţi aruncă actul în fesă de la uşă, infirmiera nu-ţi schimbă cearceaful, medicul nu-ţi dă nici o atenţie şi orice gest al său trebuie plătit de către bolnav sau familia acestuia, schimbarea antibioticului are un cost anume, proteza trebuie plătită (deşi e gratuită), medici "obosiţi" care intră în sala de operaţie, medici care dau "indicaţii" prin uşa camerei de gardă pentru a coborî abia dimineaţa să vadă bolnavul (dacă o fac!), spitale şi medici care au fost vizionari au deja un preţ la fiecare tip de intervenţie chirurgicală înainte să existe oficial o asemenea cuantificare. Şi mereu, la limita legii. Spitale care - cu licitaţie sau fără - consumă de 10 ori mai multe medicamente decât spitale similare. Se acceptă bugetul istoric! Cele mai multe controale sunt trimise la spitalele care consumă mai puţin.

La sfârşitul anului, bani de la asigurări vor primi cei care consumă mai mult, nu cei care sunt mai eficienţi.

În Bucureşti, cel puţin 14 spitale vor cădea la un cutremur de magnitudinea celui din 1977. Bani pentru consolidări - cât să se construiască alte 20 de spitale noi. Care este justificarea unui credit enorm pentru Spitalul Colţea - care se repară din totdeauna, deşi putea fi introdus într-un complex istoric, eventual ca muzeu al medicinei româneşti, iar creditul respectiv putea fi folosit pentru construcţia a 3 spitale noi superdotate? Acea limită discutabilă a legii are o altă faţetă în care majoritatea personalului medical este an de an pusă la zid, culpabilizată pentru fapte de care nu e vinovată.

Cum poţi semna, ca procuror, arestarea unui profesor universitar care ajunge acasă după două zile de nesomn, iar la sfârşitul lunii este plătit pentru munca sa cât o femeie de serviciu? Cine a hotărât să existe plafon pentru reţete compensate sau gratuite? Plafon - pentru că unii medici... Dar pedepsiţi-i pe vinovaţi, nu pe ceilalţi medici şi pe pacienţi!

Ce principiu al solidarităţii mai există în ţara românească dacă iei banii de la Timiş şi îi dai în alte zone, zise defavorizate? Dar la Timişoara mai vin bolnavi din 5-6 judeţe - şi, de regulă, doar cazurile complicate, mari consumatoare de fonduri. Bine, aşa e în lege, dar casele paralele? Cum poţi crea o nouă nomenclatură prin case ale anumitor grupe profesionale? Cât plăteşte pentru asigurări un colonel şi cât plăteşte o pensionară CAP? Dar principiul solidarităţii unde e? Doar în lege? Care au fost interesele - exceptând cele politicianiste - de a înfiinţa asemenea case paralele? Se ajunge la soluţii bizare: angajaţi ai spitalelor obişnuite se asigură la aceste case paralele! Şi îţi râd în nas - legea le dă dreptul!

Există: lanţuri de farmacii interzise prin lege; promovare direcţională a unora (şi doar a unora) dintre medicamente; aprovizionare preferenţială acoperită prin licitaţii discutabile şi oferte cât de multe (date, de regulă, tot de cel care urmează să câştige); promovare pe baza oricăror criterii, dar nu a celor profesională; prescriere "generoasă" de medicamente provenind de la aceeaşi firmă şi către aceeaşi farmacie; apariţia a tot felul de centre de diagnostic unde medicul de familie este obligat sau motivat să-i trimită pacienţii; apariţia unor monopoluri ( a se vedea examinarea la trimiterea în străinătate a muncitorilor români) sau obligaţii (centre "superdotate" cu medici de medicina muncii care, doar ei şi numai ei pot face anumite controale) sau sinecuri (medici necunoscuţi, neacreditaţi, poate chiar inexistenţi care decid asupra plăţii sau neplăţii unor servicii medicale în străinătate de la firme fantomă de asigurări medicale pentru călătorii). În orice ţară, indiferent de nivelul dezvoltării economice, indiferent de procentul din p.i.b. alocat asigurărilor de sănătate, la sfârşitul anului casele naţionale de asigurări de sănătate au contul pe minus. În orice ţară, banii pentru sănătate sunt insuficienţi şi statul trebuie să intervină - aşa cum prevede şi Legea nr.145 - şi să ajute cu fonduri de la buget pentru echilibrarea balanţei de plăţi a casei de asigurări (nu să-i pună la "excedent").

În ultimele luni ale fiecărui an apare o criză a sistemului sanitar. Unii colegi îşi încep acum campania electorală; greşeala lor este că o încep prea devreme şi, deseori, e doar un concert pentru trompetă înfundată. Chiar dacă tenta este liberală, falsetele sunt evidente şi deranjante. Cum să te plângi de plafoanele medicilor, deşi ştii că unii sar calul şi scriu, pentru orice afecţiuni, doar reţete de peste două milioane fiecare? Cum să te plângi câtă vreme nu îi controlezi? Cum s-a acceptat o listă aiuritoare de medicamente compensate şi gratuite de ultimă oră, când nici state dezvoltate nu-şi pot permite asta? Cum de poţi semna un contract cadru în care asistenţa primară primeşte 6%, apoi să arăţi celorlalţi că nu ajung banii pentru acest sector? Cum să accepţi 90% câtă vreme Germania compensează doar 50%? Suntem aşa de bogaţi? De ce nu s-a oferit o listă cu un minim de medicamente şi s-a folosit toată agenda medicală?

Ce ţară poate plăti toate aceste medicamente? Există grade de compensare, în funcţie de importanţa medicamentului? Deşi bugetul CNAS s-a dublat, din nou, în septembrie s-au terminat banii pentru tot anul, spitalele au mii de milioane datorii, se aşteaptă o nouă rectificare bugetară. Corpul medical ca fals responsabil pentru necazurile cotidiene poate constitui o supapă electorală pentru cei neavizaţi. Cei inteligenţi, cei pragmatici ştiu că medicul este un agent electoral esenţial, nu un permanent cal de bătaie. Veşnici croitori-cârpaci ai unor buzunare rupte, puşi mereu pe prima pagină a ziarelor, ai mei colegi - marea lor majoritate - nu sunt decât oameni necăjiţi pe umerii cărora se scurge suferinţa acestui neam. Celui ce arată cu degetul spre stânga sau dreapta, niciodată spre propria persoană pentru neajunsurile sistemului sanitar, nu-i doresc decât să fie îngrijit de un medic sărac.

Vă mulţumesc.