Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat George Băeşu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul George Băeşu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Hingherirea presei".

Este un adevăr că nu mai trebuie demonstrat, acela că presa a avut un rol foarte important în schimbarea de putere din România anului 2004.

Era de aşteptat o lungă şi fructuoasă colaborare între noua putere şi presă, pentru împlinirea sloganului electoral, prin care eram îndemnaţi să trăim bine. Pentru foarte mulţi români a fost mai mult decât un îndemn. A fost o promisiune făcută inclusiv presei, pe care candidatul Traian Băsescu a asigurat-o de sprijinul său total.

Viaţa a bătut, însă, promisiunea şi, în viziunea Preşedintelui Traian Băsescu, ziare şi posturi de televiziune au devenit dintr-o dată duşmani ai poporului, parte a grupului de interese, vârfuri de lance ale corupţiei. Emise de la nivelul celei mai înalte funcţii în stat, asemenea aprecieri macină credibilitatea presei, în scopul de a-i reduce capacitatea de influenţare a opiniei publice.

Concomitent, are loc un proces de manipulare a presei, prin informaţii parşive care, după publicare, nu pot fi confirmate şi se întorc împotriva ziarelor şi posturilor de televiziune.

Deontologica prezentare a dreptului la replică, sau a scuzelor pentru afirmaţii fără acoperire, bazate pe surse binevoitoare, reduce şi mai mult încrederea în presă. Ideea care trebuie să intre în conştiinţa publică este aceea că instituţia prezidenţială rămâne singura instanţă în care românii trebuie să creadă.

De la acest nivel de scădere a credibilităţii, nici nu mai contează ce spun ziarele şi posturile de radio sau televiziune, pentru că publicul ştie deja că ele dezinformează, că sunt părtaşe la punerea în pericol a siguranţei naţionale, la lucrătura antistatală a grupărilor mafiote.

De aceea, nu ne rămâne decât să ieşim în piaţa publică, să scandăm numele preşedintelui ţării şi, eventual, să strângem semnături pentru a i se conferi puteri depline. Dacă se poate, pe viaţă. Pentru că şeful statului ştie cel mai bine ce ne dorim: să trăim bine, sub înţeleapta-i conducere.

Sursele prin care s-au scurs către presă informaţii măsluite i-au ajutat prieteneşte pe ziarişti să intre în ţarcul unde se află cei în care trebuie să se dea cu pietre. De fiecare dată, informaţiile otrăvite au fost susurate la urechile presei, dinspre mediul guvernamental şi cel prezidenţial. Celor care au utilizat aceste surse le vine greu să le deconspire şi să recunoască bunele relaţii pe care le-au avut cu ele până nu demult.

Cu siguranţă, oamenii de presă au crezut sincer în corectitudinea şi în prietenia unor funcţii încărcate politic. În acest caz, proverbul "păzeşte-mă de prieteni, că de duşmani mă păzesc singur", are deplină acoperire.

În anii în care s-a aflat la guvernare, Partidul Social Democrat a fost tratat ca duşmanul presei din România.

Am trăit răceala şi chiar adversitatea ziarelor, cu sentimentul unei normalităţi a relaţiei presă-putere. Gândind, însă, că o administraţie eficientă poate fi evaluată favorabil de cetăţeni şi fără ca presa să-i pună un ambalaj strălucitor, n-am forţat o prietenie cu ziariştii şi i-am lăsat pe alţii să ne facă duşmani cu ei. Însă, de adversarul care am fost, presa a ştiut să se ferească. Mai mult, bucurându-se de o largă libertate de exprimare, a performat pe seama fostei puteri şi a ajuns la un nivel de credibilitate relevat de sondajele de opinie. Numai că acum, credibilitatea presei deranjează noua putere. Pe cei care, până nu de mult, salutau cu un sentiment de adâncă răzbunare martelarea guvernării social-democrate, i-a cuprins panica. Abuzurile, afacerile oneroase şi incompetenţa sub semnul cărora se trăieşte bine în decor portocaliu trebuie ţinute departe de ochii şi urechile cetăţenilor. Şi, dacă suntem prea aproape de Europa, pentru a închide ziare şi televiziuni, închidem ziarişti. Ucidem, astfel, crestând puţin câte puţin, ideea că în stat ar fi nevoie şi de a patra putere. Şi, ca să nu uite că nu are voie să latre înspre Cotroceni, câinelui de pază al democraţiei i se taie coada.

Vă mulţumesc.