|
Doamna Cornelia Ardelean: Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În ultimii ani, mai mult de jumătate din suprafaţa destinată producţiei de viţă de vie din judeţul Arad a rămas necultivată, spre disperarea oamenilor care trăiesc de pe urma acestui sector. Deşi Podgoria Aradului este una dintre zonele de tradiţie pentru cultivarea viţei de vie, lipsa unei strategii de susţinere a producătorilor riscă să compromită total şi iremediabil această activitate. Din nefericire, în ultima perioadă s-a constatat că cea mai mare parte a podgoriilor care altădată treceau graniţele ţării prin calitatea strugurilor pentru producţia de vin a ajuns la stadiul de plasamente imobiliare pentru cetăţeni străini. Terenurile au rămas necultivate ani la rând, fostele podgorii fiind scoase din circuitul agricol în favoarea unor destinaţii imobiliare, industriale, sau pur şi simplu pentru speculaţii de preţ. În acest fel, mii de hectare de teren din Podgoria Aradului au fost cumpărate de oameni care nu doresc, în realitate, să cultive viţă de vie, ci aşteaptă ca preţul terenurilor în zonă să crească, pentru a-l vinde mai departe. În contextul în care politica Uniunii Europene este de a reduce suprafeţele cultivate cu viţă de vie pentru producţia vini-viticolă, prin cumpărarea unor terenuri destinate acestui tip de producţie, tradiţia producătorilor de vin din Podgoria Aradului este în mare pericol. În absenţa unei strategii coerente de sprijinire a cultivatorilor de vie pentru producţia de vin, este de aşteptat ca producătorii să se retragă treptat-treptat de pe coastele dealurilor spre alte îndeletniciri mai profitabile. Ideea de succes ar fi aceea că odată cu integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, să ne promovăm şi să ne păstrăm vii valorile, obiceiurile şi tradiţiile, cu atât mai mult cele legate de vinurile româneşti, apreciate la superlativ în toată lumea. Consider că Guvernul României, prin ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, are datoria să ia măsuri urgente pentru protejarea producătorilor de viţă de vie. Se impune adoptarea unor strategii rapide, concrete şi eficiente, prin care să se garanteze păstrarea şi continuitatea tradiţiei de producători de vie şi vin a românilor, cu atât mai mult după aderarea României la Uniunea Europeană! Vă mulţumesc.
|