Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.64/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.19 | Dorinel Ursărescu - declaraţie politică cu titlul "Autorităţile locale au închis ochii la fraudele electorale"; | ![]() |
||
|
"Autorităţile locale au închis ochii la fraudele electorale" Deşi suntem de un an şi jumătate stat membru al Uniunii Europene, ceea ce ar presupune, cel puţin la nivelul politic, o schimbare de mentalitate, o creştere a gradului de responsabilitate, am constatat că la actualele alegeri locale în foarte multe zone s-au repetat fapte reprobabile specifice doar perioadei de pionierat a primelor alegeri postdecembriste. Atunci, elementele din linia a doua sau a treia a fostului PCR, disimulate în gruparea numită FSN, încercau - prin orice mijloace - şi reuşeau să-şi conserve puterea deţinută înainte de 1989. Acum, la 18 ani de la acea perioadă de pionierat, reprezentanţii aceluiaşi FSN, regrupaţi în PSD şi PD-L, au utilizat la maxim, pentru a obţine cât mai multe mandate de primari şi consilieri, arma pe care o mânuiesc cel mai bine: frauda electorală, sub diferitele ei forme. În judeţul Neamţ, mita electorală mai mult sau mai puţin mascată, a fost întâlnită atât în mediul rural cât şi în mediul urban. Atât înainte cât şi în timpul campaniei electorale. Pe fostul primar din Roman, Ioan Cărpuşor (PSD) nu l-a ajutat şi a pierdut. Alţii, în special cei din PD-L, şi-au atins scopul. Mita electorală a influenţat rezultatele votului în numeroase circumscripţii comunale. Nu intru în amănunte, pentru că presa locală a reliefat astfel de aspecte. Tot în judeţul Neamţ, turismul electoral a fost la el acasă. Şi aceasta în pofida faptului că legea electorală conţine o serie de prevederi pentru limitarea acestui flagel. Atât pentru situaţiile de mită electorală cât şi pentru cele privind turismul electoral, PNL Neamţ a lansat numeroase atenţionări şi a sesizat organele în drept. Din păcate, autorităţile nu au luat măsurile ce se cuveneau. Nici nu ştiu dacă acest lucru trebuie să mă mire sau nu. De fapt, era previzibilă pasivitatea autorităţilor locale. Pentru că în unele situaţii chiar ele au jucat un rol important în încălcarea legii. Atunci când la propunerea primarului în funcţie consilierii PSD şi PD-L din Roman votează cu "trei mâini" - exprimarea aparţine unui consilier PD-L - tichete cadou pentru o anumită categorie profesională, deşi bugetul primăriei nu prevedea sumele necesare, fapta se numeşte cadou electoral. Sau cum se poate numi - cazul a fost intens mediatizat - excursia în Basarabia pentru pensionari organizată de viceprimarul PD-L din mandatul trecut, Vasile Ouatu? Nu tot cadou electoral? Nici autorităţile electorale din circumscripţie nu au reacţionat la sesizările primite. PNL şi alte două partide politice au contestat la Târgu Neamţ preşedinţii şi locţiitorii celor 12 secţii de votare pe motiv că erau angajaţi ai administraţiei locale, deci incompatibili pentru poziţia pe care o deţineau. Demersul a fost respins categoric. Peste câteva luni vom avea alegeri parlamentare. Primele pe sistem uninominal. Miza va fi mult mai mare decât la precedentele alegeri. Din această cauză va creşte enorm şi rolul "arbitrilor", adică autorităţile locale şi cele electorale. Ţinând cont de precedentul de la locale când aceşti "arbitri" fie nu s-au implicat, fie au devenit chiar "jucători", propun o adăugire a legislaţiei electorale care să vizeze expres conduita autorităţilor locale şi a celor electorale. În caz contrar, frauda electorală va face legea şi la alegerile parlamentare. |



