Parliamentary debates

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"Vreau o ţară ca afară"

Un subiect important a revenit în actualitate în ultima perioadă: reorganizarea teritorială a României.

Prin glasul preşedintelui republicii am aflat că cele 41 de judeţe trebuie desfiinţate şi înlocuite cu 7-8 judeţe mari. Cauzele sunt cunoscute pentru toţi românii: din 1968 nimic nu s-a putut schimba în acest domeniu, structurile administrative au devenit contraperformante în parcursul european al ţării, corupţia endemică a devenit de nesuportat şi ne apasă de la cele mai înalte niveluri ale administraţiei, lucru pe care ni-l reproşează mai mult sau mai puţin voalat partenerii europeni, dezvoltarea economică mult visată a devenit o himeră.

Evident că un astfel de demers nu poate fi făcut peste noapte şi va presupune costuri pe care în mod individual şi colectiv va trebui să le suportăm, şi nu ştiu dacă administraţia noastră, incapabilă de performanţă până acum, ar putea să presteze servicii de înaltă calitate şi la timp pentru cetăţenii români.

Este clar că preşedintele nu doreşte modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte art.3, art.121, art.122, art.123, de aceea Domnia Sa a vorbit despre judeţe în continuare.

Modificarea Constituţiei este un proces laborios şi de durată şi ar presupune un interval de timp prea lung pentru dorinţa de performanţă a actualei guvernări.

De altfel, dincolo de alte aprecieri, este normal ca preşedintele republicii în cel de-al doilea mandat să se gândească să realizeze lucruri durabile în timp care să aducă gloria istoriei peste perioada plină de metastaze morale pe care o traversăm.

De ce nu doreşte preşedintele abordarea schimbării Constituţiei din acest punct de vedere, al reorganizării administrativ-teritoriale? Simplu: pentru că ar trebui să facă anumite concesii partenerilor de coaliţie aflată la guvernare şi să cedeze la prevederea art.1 din actuala Constituţie, conform căreia "România este stat naţional", şi nu multinaţional, cum doresc radicalii maghiari, "unitar", şi nu cvasifederal autonom cu structuri staliniste de tipul defunctei pentru totdeauna Regiuni Autonome Maghiare, aşa cum unii încearcă să le dezgroape chiar la Bruxelles.

Pe de altă parte, nu putem omite faptul că în această perioadă de depline transformări dinamice la nivelul întregii lumi, premierul român este un ardelean care, oricât de "europeneşte" ar gândi, e mândru că vine de la Cluj, şi nu de la Koloszvar, nu de alta, dar a purtat banderola tricoloră de primar român al Clujului în două mandate. Şi asta nu se uită!

Este clar însă că acest proiect de modificare a actualei împărţiri administrativ-teritoriale a ţării va promova tensiuni în coaliţia de guvernare şi nu este exclus să vedem un guvern remaniat în toamnă, dar ultraminoritar în Parlament, aşa cum este posibil ca la masa discuţiilor să câştige cine ne-am fi aşteptat cel mai puţin: Legea privind Statutul minorităţilor.

Oricum, o nouă împărţire administrativ-teritorială se impune. Ţara are nevoie, înainte de toate, de performanţă economică, iar structurile administrativ-teritoriale trebuie să o încurajeze.

Fără aceasta, degeaba vorbim de viitor european. Vom fi în cel mai bun caz, pentru mult timp, ruda săracă din sud-estul Europei.

Tradiţia noastră ne trimite la şirul de Constituţii adoptate odată cu regalitatea în România şi care prevedeau în domeniul organizării administrativ-teritoriale următoarele forme:

1866 - judeţe, plăşi, comune

1923 - judeţe, comune

1938 - provincii, comune

1948 - regiuni, judeţe, plăşi, comune

1952 - regiuni, raioane, oraşe, comune

1965 - regiuni, raioane, oraşe, comune

Prin Legea nr.1/1968 se înfiinţează 40 de judeţe, 236 oraşe, 56 municipii şi 2705 comune.

Această organizare administrativ-teritorială a fost preluată şi în constituţiile din 1991 şi 2003.

Interesant este faptul că, deşi s-a vorbit mult despre o nouă împărţire administrativ-teritorială după anul 2001, nu a existat unanimitate de opinii asupra unei formule finale şi nici dorinţa de a echilibra relaţia prefecturi-consilii judeţene, ca garanţie a unor victorii politice ulterioare, aşa cum nu a existat nici capacitatea de a implementa până la capăt modelul administraţiei franceze.

Cam aceasta ar fi tradiţia noastră!

Ce s-a întâmplat în ţările care au ieşit odată cu România din infernul comunist şi care în două etape au devenit membre ale Uniunii Europene, iar una se află în negocieri avansate pentru aderare?

În Ungaria sunt 19 judeţe; în Cehia, 13 regiuni; în Slovacia, 8 regiuni; în Slovenia, 12 regiuni; în Polonia 16 voievodate - împărţite în 312 powiate (districte); în Letonia, 27 raioane; în Lituania, 10 judeţe; în Estonia, 15 JUDEŢE; în Bulgaria, 28 regiuni; în Croaţia, 20 judeţe.

Pentru comparaţie cu situaţia de la noi am ales şi exemplul a două ţări, una din estul şi alta din vestul Europei:

Grecia, 13 provincii şi 51 de prefecturi; Portugalia, 18 districte.

După cum uşor se poate observa, ţări mai mici ca suprafaţă şi, evident, ca populaţie, au mai multe unităţi administrativ-teritoriale decât cele 7-8 mari judeţe ale proiectului prezidenţial. Şi e logic să fie aşa, întrucât asta înseamnă apropiere de cetăţean şi calitate a serviciilor publice oferite.

În egală măsură, modelul polonez nu este cel mai fericit, întrucât Polonia are o suprafaţă o dată şi jumătate mai mare decât România (312.683 km pătraţi) şi o populaţie aproape dublă, 38 milioane locuitori, faţă de ţara noastră, iar cele 314 districte sunt dovada vie nu a concentrării puterii, ci a descentralizării sale.

Sigur că o concluzie se impune: nu există un model al organizării administrativ-teritoriale pe care Uniunea Europeană să îl recomande tuturor ţărilor membre.

România a acceptat de principiu ca din 2013 să promoveze o nouă formulă de organizare administrativ-teritorială, în ideea modernizării întregii administraţii, atât la nivel local, cât şi central, şi a reformării relaţiei autoritate/cetăţean.

Oricum, se va discuta mult în ceea ce priveşte modelul statului-naţiune şi cel al statului-federaţie. Niciunul din statele nou-membre ale Uniunii Europene nu a optat pentru federalizare, şi motivele sunt de înţeles, atâta timp cât majoritatea lor abia dacă ating media europeană la principalii indicatori social-economici.

Actualele regiuni de dezvoltare au fost create în 1998 prin asocierea consiliilor judeţene din România, cu acordul tuturor consiliilor locale, pentru a coordona dezvoltarea regională necesară în vederea aderării ţării la Uniunea Europeană. Nimeni până acum nu a contestat în vreun fel decizia aleşilor noştri locali din 1998. Proiectul PDL nu se abate deloc de la ceea ce au stabilit în mod liber consiliile judeţene în 1998. A spune acum, după 13 ani, că nu a fost o împărţire raţională, mi se pare cel puţin o exagerare, atâta timp cât asocierea judeţelor s-a făcut în mod liber.

Pe de altă parte, comasarea a 8 judeţe într-unul singur mi se pare a fi o aglutinare administrativă dincolo de nevoia de performanţă economică de care avem atâta nevoie. Este o măsură cu un puternic impact electoral, care va marca viitorul ţării pentru următorii 25-30 ani. Fără posibilitate de întoarcere...

Şi totuşi ce e de făcut?

Nu mai putem rămâne prizonierii actualelor "famiglii" politice locale, dar nici nu privim cu ochi buni apariţia unor super-judeţe.

Cred că măsura desfiinţării actualelor judeţe va fi urmată de comasarea unor localităţi mici, în aşa fel încât să se stopeze risipa de fonduri realizată prin fragmentarea deciziei economice şi politice la nivel naţional, iar noi vom vorbi începând de la anul nu de baroni, ci de faraoni... Deie Domnul să nu fie aşa!

În opinia mea, noua formulă administrativ-teritorială trebuie să aibă în vedere principiile complementarităţii economice, competitivităţii şi capacităţii de cofinanţare.

Nu numai proiecte de infrastructură sunt necesare României, aşa cum nu mai putem pune laolaltă judeţe agricole cu judeţe industrializate, judeţe montane cu judeţe de câmpie sau judeţe dunărene cu judeţe submontane.

Nu înseamnă că mă opun principiului solidarităţii care trebuie să guverneze relaţiile dintre comunităţile româneşti, dar nu sunt de acord ca unele judeţe să caute şi să găsească soluţii pentru dezvoltare economică, iar altele doar să solicite fonduri de la Guvern, fără a găsi soluţii viabile să-şi sporească contribuţiile la bugetele locale şi la cel de stat, aşa cum nu pot fi de acord ca liderii acestor judeţe să poarte costume Armani.

Avem nevoie de încurajarea performanţei economice şi, din acest punct de vedere, cred ca 12-14 noi judeţe, realizate prin comasarea a 3-4 din judeţele actuale, luând Carpaţii ca linie mediană şi grupându-le de o parte şi de alta a munţilor noştri pe criteriile mai sus enunţate, de-a lungul Dunării şi al Prutului, având în vedere şi viitoarele regiuni europene din Republica Moldova, Serbia şi Ucraina, care vor avea în România pilonul de susţinere necesar, este o soluţie care poate fi discutată şi aprobată. Asta dacă orgoliul nostru valah ne va lăsa s-o facem!

Cu cât vom avea mai repede o opţiune corectă, cu atât mai rapid ne vom putea apropia de media europeană a performanţei economice şi administrative. Şi vom avea mai repede... o ţară ca afară...!