Neculai Răţoi
Neculai Răţoi

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.122/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 3, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.192 Neculai Răţoi - declaraţie politică: "Să dăm o mână de ajutor sănătăţii!";

Domnul Neculai Răţoi:

"Să dăm o mână de ajutor sănătăţii!"

Deşi în data de 12 februarie 2014 a fost lansat în România un sistem de certificare a alimentelor fără aditivi cu potenţial periculos sau controversaţi, implementarea serioasă a acestui sistem lasă de dorit. Produsele alimentare care nu includ în compoziţie niciun aditiv dintr-o listă de 70 vor fi evidenţiate cu sigla CEFF (Certified E-Friendly Food).

Din păcate, azi, dacă mergi la cumpărături, când vrei să mănânci sănătos, va trebui să cauţi produse cu sigla CEFF, însă nu dai de ea. Această siglă atestă faptul că respectivele produse nu conţin conservanţi, îndulcitori, coloranţi artificiali sau glutamaţi care, deşi sunt acceptaţi de Uniunea Europeană, sunt controversaţi şi au potenţial periculos. Iar asta ar trebui să fie o garanţie că produsul pe care găsiţi această etichetă este un produs care nu vă poate afecta sănătatea. Iată o iniţiativă care ar trebui să fie aplicată cât mai rapid şi ar trebui să devină obligatorie pentru toate produsele alimentare.

Deşi cel mai bine ar fi ca, prin lege, să se interzică introducerea E-urilor nocive în alimente, nu este rău că măcar un prim pas există: certificarea cu sigla CEFF. Acesta se consideră că este un lucru care dă o mână de ajutor sănătăţii românilor, ceea ce ar trebui să aibă un impact destul de important asupra stării generale de sănătate. Căci este ştiut, pe de-o parte, că multe dintre substanţele definite ca E-uri au efect cumulativ, ele neeliminându-se sau eliminându-se foarte greu din organismul uman, iar pe de altă parte, se ştie că E-urile, în timp, pot genera anumite boli şi destul de multe dintre aceste substanţe sunt cauzatoare de cancere.

Iată de ce îmi alătur vocea de cea a specialiştilor care spun că dacă am reuşi să interzicem folosirea acestor E-uri, sau măcar limitarea lor, atât cantitativ cât şi calitativ, numărul bolnavilor ar fi sensibil mai mic. Asta ar fi ceva benefic, atât pentru românul de rând, pentru care boala nu poate fi o stare de fericire, cât şi pentru buget şi sistemul sanitar: s-ar reduce astfel numărul de pacienţi, de boli, de intervenţii medicale, de zile de spitalizare ş.a.m.d. Putem da, astfel, o mână de ajutor sănătăţii, dar şi unei populaţii care şi aşa, din motive financiare, mănâncă prost, calitatea alimentelor fiind nu neapărat în proporţie directă cu puterea financiară a fiecăruia, ci şi cu educaţia sa alimentară. Nu întotdeauna dacă eşti bogat, înseamnă că mănânci şi sănătos...

Potrivit unui sondaj realizat anul acesta, 80% dintre români citesc cu atenţie eticheta produselor alimentare care conţin E-uri, însă doar una din zece persoane înţelege cu adevărat ceva din ea. Astfel, marca CEFF vine în ajutorul oamenilor care au dificultăţi în a interpreta eticheta cu ingrediente. Ei trebuie să ştie că toate produsele care conţin ştampila în culorile verde, albastru şi portocaliu sunt sigure.

Oamenii trebuie să ştie că E-urile aprobate de UE nu sunt periculoase dacă nu le consumăm în mod constant. Dacă mănânci un cremvurst o dată la micul dejun, nu e o tragedie. Probleme apar dacă mănânci aşa ceva constant, în fiecare dimineaţă. Deci, şi obiceiurile alimentare pot fi nocive, iar asta este proporţional cu numărul de E-uri conţinute de alimentele consumate, rezultatele fiind pe măsură.

Toate aceste măsuri menţionate mai sus, combinate cu folosirea acelui ambalaj inventat de clujeanul nostru care reduce sau chiar elimină E-urile alimentelor ambalate, ori cu metoda de conservare a mezelurilor la înaltă presiune, iată tot atâtea căi de sprijinire a sănătăţii românilor care pot fi aplicate dacă există voinţa politică necesară. Şi care dintre noi nu a promis, în programul său electoral, că va sprijini sănătatea cetăţenilor?