Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi,

Marii teoreticieni ai democraţiei contemporane sunt de acord cu o idee fundamentală: condiţia de bază a democraţiei este conflictul politic, iar o democraţie funcţională trebuie să menţină acest conflict de interese în parametri normali.

Astfel, o ţară democratică presupune o serie de ideologii şi de partide concurente. Însă, trecerea acestei concurenţe, dincolo de un prag al firescului şi decenţei, duce la instabilitate şi la o lipsă de încredere a populaţiei faţă de clasa politică.

Într-o România, angajată pe drumul aderării europene şi atlantice, Partidul România Mare a reprezentat şi reprezintă o voce distinctă.

În timp ce restul partidelor semnificative şi-au asumat mesaje şi identităţi similare, aproape conformiste, promiţând aceleaşi minuni şi dezamăgind cu aceleaşi mijloace, partidul nostru a creat o nouă doctrină şi a propagat un mesaj inconfundabil.

Pronunţându-se deschis pentru integrarea în Uniunea Europeană şi în NATO, Partidul România Mare a fost vocea care a cerut ca această integrare să fie făcută cu verticalitate, negociindu-se ferm în interesul naţional.

Totodată, partidul nostru a avut curajul să afirme incoerenţa unora dintre programele fondului monetar internaţional, aflându-se din acest punct de vedere, în concordanţă cu unele aprecieri ale preşedintelui Ion Iliescu.

Din păcate, în momentul în care partidul nostru a devenit în anul 2000 a doua forţă politică a ţării, inamicii noştri, marii învinşi ai ultimilor alegeri, au început să mistifice idei din acest mesaj original al Partidului România Mare, încercând să creeze fantoma unui aşa-zis extremism al partidului nostru.

Am declarat în nenumărate rânduri, că partidul nostru este un partid eminamente democratic, respingând cu argumente evidente aberaţia falsului extremism.

Se pare, însă, că pentru unii, care se consideră mari democraţi, membrii unui partid, nu au dreptul să-şi aleagă singuri doctrina.

Astfel, există oameni politici, care ţin cu orice preţ ca Partidul România Mare să fie un partid extremist.

Un astfel de caz recent îl reprezintă o declaraţie tendenţioasă a domnului Călin Popescu Tăriceanu. Domnul Tăriceanu este plasat în topul eleganţei vestimentare, dar ocupă ultimul loc în ierarhia eleganţei politice.

Într-un moment în care preşedintele Ion Iliescu a conştientizat eroarea nedemocratică a neinvitării PRM la consfătuirile de la Cotroceni, domnul Tăriceanu încearcă să readucă în discuţie izolarea politică a simpatizanţilor Partidul România Mare şi a reprezentanţilor acestora.

Astfel, domnia sa îl ceartă pe domnul Iliescu pentru gestul firesc şi constituţional al acestuia, de a convoca Partidul România Mare la Cotroceni, visând şi incitând la o adevărată blocadă anti - PRM.

Spuneam la început că o ţară democratică, precum cea pe care domnul Tăriceanu pretinde că o doreşte, este acea ţară în care conflictul politic rămâne în sfera normalităţii şi decenţei.

Or, domnul Tăriceanu propune tocmai depăşirea acestei normalităţi, printr-un act de indecenţă şi de vulgaritate politică.

El cere, nici mai mult, nici mai puţin, decât ceea ce visează orice dictator african sau sud-american: izolarea principalului partid de opoziţie.

Prin această idee domnul Tăriceanu demonstrează că dispreţuieşte ideea democratică şi, la fel de grav, că nu cunoaşte logica internă a democraţiei.

Domnia sa, cere scoaterea în afara cadrului politic a peste 3 milioane de oameni, care au, până una alta, dreptul la opinie.

Mai mult, dacă domnul Tăriceanu ar fi cu adevărat interesat de binele ţării şi dacă domnia sa ar crede că Partidul România Mare este unul extremist, atunci el ar trebui să se pronunţe împotriva izolării Partidul România Mare, dat fiind faptul că, aşa cum ştie orice politolog, un partid izolat tinde să-şi radicalizeze mesajul.

În declaraţia sa politică, sau mai bine spus politicianistă, domnul Tăriceanu aduce în sprijinul ideii sale câteva argumente, fie false, fie de-a dreptul hilare.

El vorbeşte despre: "decizia corectă de a nu mai accepta dialogul politic cu persoane care contestă însuşi procesul de integrare euroatlantică".

În primul rând, Partidul România Mare a fost la Cotroceni tocmai pentru a-şi reînnoi acceptul pentru această integrare.

În al doilea rând, şi mai grav, este aberant faptul că tocmai un liberal ajunge să ceară încetarea dialogului cu cei care-şi spun o opinie.

Integrarea euroatlantică nu este sacrosantă. Ea presupune o decizie luată tocmai în urma unei consultări, şi, oricine, chiar dacă nu este cazul PRM, are dreptul să fie împotrivă.

Mai spune domnul Tăriceanu că membrii PRM: "s-au transformat în promotorii cei mai perseverenţi ai unor teze contrare interesului naţional".

Aş vrea să-i amintesc domniei sale faptul că interesul naţional este un concept care nu rătăceşte prea des prin birourile Partidului Liberal. Până când istoria nu confirmă o opţiune, nimeni nu poate spune dacă o alegere a fost sau nu conformă intereselor naţionale. În anul 1914, nimeni nu putea spune dacă adepţii Antantei sau cei ai puterilor centrale, susţineau mai bine, interesele ţării.

În final, ne exprimăm regretul că într-un moment de criză al Partidului Liberal, unii reprezentanţi ai acesteia, nu găsesc alt mod de acţiune politică, decât jignirea simpatizanţilor Partidului România Mare, printr-o propunere de veritabil Apartheit.

Nu mai rămâne decât să aşteptăm momentul, în care domnul Tăriceanu va cere eliminarea copiilor simpatizanţilor Partidului România Mare din liceele în care învaţă copii domnilor liberali. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Partidului România Mare)

Cu aceasta, prima parte a şedinţei a luat sfârşit.