Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2002
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.182/2002
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2002 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2002
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Gheorghe Eugen Nicolaescu - solicitare liberală adresată Guvernului de a-şi defini priorităţile pentru 2003; | ![]() |
||
|
Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu: Iată că nu s-au stins bine ecourile Reuniunii de la Copenhaga, că cel mai mediatizat om din România, premierul Adrian Năstase, lansează din nou subiectul alegerilor anticipate. Însă, acesta nu este pus pe tapetul dezbaterii publice, prin intermediul căreia cât mai mulţi dintre cetăţeni să poată să îşi exprime părerea asupra acestui subiect, ci este abordat în aceeaşi manieră ciudată a insinuărilor şi a argumentelor fără substanţă. Mai nou, tema convingerii preşedintelui Iliescu de oportunitatea organizării alegerilor anticipate pare să ţină capul de afiş al strategiilor şi preocupărilor guvernamentale. Dar în această perioadă în care majoritatea românilor se zbat în dilema între a plăti facturile la întreţinere şi energie electrică sau a pune ceva pe masa de Crăciun pentru copii, nimănui nu pare să îi pese de greutăţile prin care trec oamenii din această ţară. Discuţia despre organizarea alegerilor anticipate este "tichia de mărgăritar" aşezată pe capul unei populaţii tot mai sărăcite. Vă întrebăm, domnule premier: sloganul partidului pe care îl conduceţi - "Alături de oameni, împreună cu ei" - a rămas doar o formulă stilistică prin care actualii guvernanţi şi-au asigurat ocuparea fotoliilor călduroase de la Palatul Victoria? Promisiunile de îmbunătăţire a vieţii rămân priorităţi ale Guvernului Năstase, aşa cum aţi declarat pe perioada campaniei electroale de la sfârştiul anului 2000? Mai reprezintă PSD pe cei mulţi şi problemele lor? Credem că aceste întrebări vor rămâne fără răspuns, cetăţenii României primind în schimb doar ironia unui guvern care s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de o populaţie tot mai săracă şi dispreţul unui partid pentru care protecţia socială este doar o siglă fără acoperire. Partidul Naţional Liberal cere Guvernului României să îşi definească priorităţile pentru anul 2003 şi să precizeze cât din eforturile sale vor fi dedicate pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor României şi cât se va irosi în tentativa de a provoca organizarea alegerilor anticipate, într-o Românie care numai de asta nu are nevoie. |



