Parliamentary debates

Domnul Ioan Sonea:

Statul "Vinde-tot"

Prin anul 1995 exista o preocupare intensă şi legitimă, de altfel, pentru a rezolva o problemă gravă: cea a chiriaşilor din casele naţionalizate. Se încerca prin Legea 112/1995 eliminarea diferenţelor dintre chiriaşii din casele naţionalizate şi cei din locuinţele construite de stat. Se acorda chiriaşilor din casele naţionalizate dreptul de a cumpăra locuinţele, în anumite condiţii.

Din calcule diverse, unele chiar politicianiste, printr-o serie de prevederi cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii 112 precum şi prin Legea 10/2000 s-au adus modificări esenţiale faţă de Legea 112, modificări care au condus la târârea prin tribunale a mii de chiriaşi-proprietari din casele naţionalizate, chiriaşi care le-au cumpărat de la "STAT" după ce le locuiseră, cei mai mulţi, zeci de ani. Desigur că foştilor proprietari, cel puţin unora, li s-a făcut o nedreptate.

Acum au loc procese între moştenitorii foştilor proprietari, unii dintre ei plecaţi din ţară chiar înainte de venirea comuniştilor la putere şi tot din motive politice, şi chiriaşii deveniţi proprietari.

Se pune întrebarea dacă aceştia din urmă ar mai fi cumpărat casele dacă nu le acorda acest drept o lege elaborată de Parlamentul României. Iată, astăzi proprietarii care au cumpărat imobilele în baza unei legi se văd în situaţia de a fi scoşi în stradă. Tot prin încălcarea unui drept fundamental, acela al dreptului de proprietate. Printr-o ordonanţă se prevede evacuarea începând cu 2004. Pot proprietarii actuali să-şi procure o nouă locuinţă într-un termen relativ scurt, având în vedere preţurile! Numai în capitală sunt câteva zeci de mii de cazuri. În acelaşi timp ne putem întrebarea cum acţionează justiţia, din moment ce vânzătorul nu a fost un bişniţar oarecare, ci chiar Statul Român. Nu este destul că sunt târâţi prin procese pe care le pierd, rămânând în stradă, dar actualii proprietari sunt umiliţi ca fiind comunişti, nomenclaturişti, etc. Cei mai mulţi sunt cetăţeni obişnuiţi. Se pare că Guvernul actual, al aceluiaşi partid, care în urmă cu câţiva ani le vindea casele, consideră acum că este mai eficient şi dă mai bine la imagine acordând câştig foştilor proprietari. Totuşi, cine plăteşte taxele şi timpul pierdut prin sălile tribunalelor de către cumpărătorii înşelaţi de Stat? Pot aceştia să-şi susţină drepturile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind proprietari de drept? Putem spune că PDSR=PSD nu a făcut o politică sinceră în privinţa acestei chestiuni. Nu ştia în 1995 cine era proprietarul bunului pe care îl scotea pe piaţă?

Credem că s-a ştiut întotdeauna ce probleme pot să apară prin soluţii cu jumătate de măsură, dar s-a preferat acest mod de lucru şi de o putere şi de cealaltă, care s-au succedat prin faţa electoratului, tocmai pentru a se da frâu liber jocurilor şi ingineriilor avocăţeşti ca surse de îmbogăţire şi pentru a se crea impresia că se poate face dreptate prin justiţie, iar pe de altă parte pentru a se da speranţe în bătălia electorală. Dar cum se poate, într-un stat în care corupţia este la loc de cinste, să se facă dreptate? Nimănui nu îi pasă de cei aruncaţi în stradă, bătrâni, tineri, pensionari fără sprijin, care au crezut în consecvenţa puterii.

Cum despăgubeşte Statul pe cel care suportă atingeri tocmai din vina Statului? Se repară o nedreptate printr-o altă nedreptate! Dacă cumpărătorii ar da în judecată Statul pentru că le-a vândut ceea ce nu-i aparţinea, după cum o spune acum prin aceiaşi oameni, probabil că acest stat ar trebui să dispară. Probabil că acest lucru se şi doreşte.

Are acelaşi partid - stat puterea să-şi asume erorile şi să ia măsurile de protecţie necesare şi pentru victimele fostului regim comunist şi pentru propriile sale victime ? Pentru că mereu se pune problema cine îl protejează pe cetăţean de abuzurile Statului...

Numai că Statul înseamnă oameni, instituţii, interese.

Într-un stat care nu are putere, aceasta aparţine şi este exercitată de cei care nu respectă Legea şi Statul.