Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.42/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2003
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Emil Rus - comentariu legat de criza din sănătate; | ![]() |
||
|
Dau cuvântul domnului deputat Emil Rus. Va urma domnul Ioan Mocioi. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Criza din sănătate mă îndeamnă să fac această declaraţie politică, întrucât, nu mai departe de ieri, 7 aprilie, s-a marcat, în ţara noastră, în instituţii publice şi private, în societatea civilă şi academică, Ziua Mondială a Sănătăţii, cu mesajul "Un mediu sănătos pentru copii". Nimic nu poate fi mai înălţător, în general, decât realizarea acestui deziderat şi nimic nu poate fi mai dramatic decât situaţia de colaps din sănătate din România, când auzi, în fiecare moment, de protestele pensionarilor în stradă, pentru că nu au acces la medicamente gratuite sau compensate ori vezi cozile imense de la farmacii, din oraşe, pentru ca bolnavii să poată să prindă o reţetă compensată. Bolnavii din mediul rural cheltuiesc şi pe tren sau pe autobuz, întrucât farmaciile din localităţile lor nu au posibilitatea să încheie contracte cu Casele judeţene pentru asigurări de sănătate şi, prin urmare, nu sunt în drept să acorde medicamente gratuite sau compensate. Medicii pensionari, care au făcut ceva, au făcut mult pentru sănătate şi pentru ţară, la o întâlnire recentă cu ministrul sănătăţii, în ideea omagierii muncii lor, aceştia s-au plâns de pensiile neîndestulătoare, iar ministrul i-a rugat să aibă răbdare. Veritabilă probă de cinism: când să mai aibă, aceşti oameni în vârstă, răbdare?! Alături de corupţia generalizată şi nu în afara ei, problema zilei este colapsul din sistemul sanitar. La noi, natalitatea este în prăbuşire, mortalitatea în creştere, iar populaţia este bolnavă. Tuberculoza, boala sărăciei, face ravagii, hepatita epidemică ia amploare, sifilisul este în creştere bruscă, râia, tumorile maligne şi diabetul au devenit boli frecvente. Şi, atunci, care e mediul sănătos pentru copii? Oamenii nu pot înţelege cum se face că ei contribuie la fondul de sănătate lună de lună, iar când e vorba de asistenţă medicală şi medicamente, în faţa lor se face tabula rasa şi, în întuneric, nu le rămâne decât să-şi caute lumânarea. Chiar vă întrebăm, domnule prim-ministru, domnilor miniştri Daniela Bartoş şi Mihai Nicolae Tănăsescu, când veţi da atenţia cuvenită acestui domeniu al sănătăţii? Probabil atunci când reprezentanţii Uniunii Europene vor pune piciorul în prag. Oamenii cer cu insistenţă ca fondurile pentru sănătate să fie folosite în acest sens şi să nu fie acoperite alte goluri financiare cu banii lor şi să se elimine etatizarea şi birocratizarea excesivă a politicii din sănătate. Altfel, vorba cuiva: cine nu ştie să aibă grijă de sănătatea propriului popor, chiar în condiţii materiale dificile, acela nu merită să-l păstorească. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc. |



